Se dedicã prezenta scriere populaţiei feminine din nord-vestul oraşului Bumbeşti-Piţic, colţ cu Pociovaliştea şi populaţiei masculine din comuna Pui. Mulţumim pe aceastã cale sponsorilor noştri principali,adică: galeriei echipei Oţelul Cãlan, ligii suporterilor echipei Carpaţi Mârşa, mãtuşii vicepreşedintelui Cooperativei Agricole de Producţie Costeşti şi în mod deosebit paznicului stadionului F.E.P.A. ‘74 Bârlad, mulţumim, moş Tache!

Hotãrât lucru, radical din Gheorghe dã cu virgulã! Ştiu eu; sunt bunicul pãmântului, Mafaldin Nostradel Mamaomid.
Cartofii de anul acesta au tuberculozã, nu se mai înmulţesc prin tuberculi, ci prin spori. Ca un strigoi în întuneric, pisica mea se pregãteşte sã vâneze liliacul. E un liliac bãtut în curte, nu a fost cuminte şi nu şi-a mâncat toatã girafa!
Vecina aruncã iar cu nuci în geam. Ar fi bine dacã nu ar fi de cocos. Ce noroc însã, am termopan cu zãbrele. La nevoie, îmi pun şi o cascã de biciclist. Stereo.
Shakira a sãrit de la balcon cu douã gãini legate de mâini şi a zburat, cine ştie pe unde. Shakira, Shakira…
Mã uit la barba mea nerasã -iar am ciumã! Mã întreb ce va mai spune doctorul de data asta, ce motiv va mai inventa: anul asta chiar m-am spãlat pe mâini! O datã. Am sãpat un coleg şi s-au murdãrit iar. Copii, întotdeauna spãlaţi-vã pe mâini dupã ce vã sãpaţi colegii!
Şeful aruncã amante cu parapanta, din balcon. Cineva scuipã fãrã graţie, dar într-o cadenţã de invidiat, seminţe de bostan şi de floare spre amantele lui.
Locomotive, locomotive, o lume de locomotive! Sã transformãm Ciprul într-o imensã Bolivie, iatã dorinţa mea ultimã! Hei rup, hei rup, hei ruuup bum! Rãsunã valea, de la Bumbeşti la Nicosia, via La Paz.
Vine fiinta iubitã:
-Cãprioara mea!
-Beeee! Chestie de testosteron, e cãprioara vecinului, de fapt.
Submarine paleoastronautice trag semnalul pentru îmbarcarea cãlãtorilor. Nepoliticoşi, turiştii aruncã din tren cu nori pufoşi de ploaie. Mecanicul scoate capul pe fereastrã şi înjurã un crucişãtor neatent cu nişte vorbe greu reproductibile, din care citãm pe furiş:
-Grindina mã-tii de subspecie nevertebrat-unicelularã asexuatã monoideaticã şi aluziv interpolatã! Absurdistan, absurdistan!
-Ba tu, rãspunse hâtru mecanicul de pe crucişãtor continuând sã frece puntea cu o cârpã înmuiatã în excel.
Un moment, sã îi dau vecinului cu levierul peste faţã.Jeang! Sunet agonic tardiv –cu aspect de bocet şi caracter tragic- al colocatarului.Chicotealã satisfãcutã autosuficientã a mea. Jeang! Gata, revin la poveste.
Shakira se zãrea departe, în Subcarpaţi, cu gãinile zburãtoare legate de braţe. Singura ei problemã: gãinile ouau permanent. Vãzând asta, ţãranii din lanul de canabis îşi împletirã o ţigarã –una singurã- şi îşi spuserã:
-Damn it! Iar o sã plouã!
Alungarã cu o piatrã crocodilul care înota primejdios în Dunãre, ameninţând Oltenia de nord. Mi-am pus crocodil în pãr mãi…! Reclamã: doriţi sã fiţi în centrul atenţiei? Sã vã uimiţi prietenii şi cunoştinţele cu noua dumneavoastrã înfãţişare? Ia puneţi-vã repede cãte un crocodil în pãr. Dacã apar manifestãri neplãcute, cumpãraţi dvd-ul cu “Fãlci”. (Fond muzical al reclamei: Sus în deal vreau sã mã sui, sã urc dealul Gorjului şi de-acolo sã ajung la Pãcii, Armata Poporului sau Piaţa Veteranilor, cred. Mãi Leanoooooo!)
Stoluri de urşi polari zboarã spre Africa, în semn de protest faţã de încãlzirea globalã şi topirea calotei polare. Absolut toţi au degetul mijlociu ridicat când trec razant deasupra vreunei rafinãrii.
În pragul casei mândrei mele, greierele, cuprins de remuşcãri, îşi face seppuku. Citise prematur La Fontaine. Vãzând asta, furnicuţa cea harnicã se umflã în pene, metamorofzându-se alchimic şi plenar în gãinã. Vãzând asta, mândra mea o face –imediat- supã. Na, mã, La Fontaine, vezi ce-ai fãcut?!
Nu mã strâmb, aşa e faţa mea. Mai ales când mã trece câte un junghi mioritic.Junghiul neaoş, românesc, vine de la daci, te înţeapã de te Ulpia Traiana Sarmisegetuza la cap şi ajungi cumva sã behãi. Un moment, eu nu am junghi la cap, ci la coaste; la cap am altceva, nu vã spun ce, iar ãia care puteau sã spunã sunt legaţi într-un beci rãcoros de la Spitalul de Neurologie. Li se spune “cãluşarii”, de la cãluşul din gurã.
S-a constatat cã soldaţii nord-coreeni au riduri, mai ales cei bãtrâni sau decedaţi şi ca atare, atunci când vã daţi cu coenzime, aveţi grijã sã nu fie de-alea din piele de ren nord-coreean. Dacã te dai cu aşa o coenzimã vei avea pe faţa fiorul folcloric. Sugerat, desigur, prin melodia “şaaapte vãi şi-o vale-adâncã!”
Ţãranii din lanul de canabis, care trãiesc doar cu amintirea scenei siluirii Nadinei, pentru care a fost nevoie sã se facã o rãscoalã, îşi pun paraouã pentru a preveni bombardamentul involuntar provenit de la gãinile zburãtoare care o fac pe Shakira sã penduleze ameninţãtor prin zona Subcarpaţilor. Mai rãsãrit, preotul din sat a scris o poezie “De-atâtea nopţi aud ouãnd, aud materia plângând, sunt singur şi mã duce-un gând spre locuinţele la cuscre”. Departe-n zãri albastre dus, Ceahlãul şade la apus şi n-are nicio treabã cu absolut niciun pasaj din povestire.
Evrika! Am refãcut calculul şi e cu plus, nu cu minus, e chiar incredibil cã nu am vãzut! În condiţiile astea însã, limpede, radical din Gheorghe nu mai dã cu virgulã, am zis! And my hips don’t lie.Parol!

Realizat cu sprijinul Ministerului Sãnãtãţii, care a amânat vizita la medicul de specialitate (desigur, O.R.L.), al Ministerului de Interne, care a închis ochii la anumite pasaje din text şi al Ministerului Apărării,ca să ne apere Dumnezeu pe toţi de-aşa-ceva. Şi fireşte, we love you Shakira!