Merg într-o ceaţă nevăzută de ceilalţi.
S-au scurs în capul meu oval preşedinţi, foi volante,
economie de piaţă, coji, vecini, confesiuni,
lipsa locurilor de parcare şi eternele manele, manele, manele…

M-am scuturat ca un câine şi cădeau
Din părul meu muzee, parcuri, lăzi de gunoi.
Eram din nou cea de ieri şi aveam puritatea
Unui animal căruia nu-i ieşiseră nici ochii.

Mai aştept… poate mai cresc - să pot deveni şi eu
Preşedinta, vecina sau lada de gunoi din capul altuia.
Ce? De ce nu? Nu pot avea şi eu idealul meu într-o
Lume a utopiilor?

"Nu renunţaţi la utopii", zbiară perfecţioniştii
"Vindeţi copiii şi păstraţi-vă visele, ăstea-s importante,
fără ele nu mai existăm, nu mai avem, nu mai trăim!"