Sunt contaminată cu neiubire,
întrebări bolnave se zbat în caznele meschine
dintre a exista şi a fi.
culorile mă înşeală făţarnice,
Roşul nu e roşu, Albul nu e alb, Unul nu e unu,
retina sufletului poartă maladia albastră.
Sângele nu mai fabrică anticorpi prin porunca speciei.
Vieţuiesc în afară, mângâind metafizica pe blană
ca pe-o pisică siameză cu mine însămi.
Spaima face convulsii în faţa numerelor
şi definiţiile îmi istovesc veşnicia.
Altruismul se dezbracă scoarţă cu scoarţă până la nevroze.
Sunt molipsitoare,
răspândesc orgoliul însingurării
şi neliniştea descompunerii.
Am nevoie de panaceul infinitului,
împărţit acum prin divizori comuni
în trecut, prezent şi viitor.
Cer mirarea dintâi.