dacă ai exista ai observa că ziua începe tot mai târziu. cămaşa mea de noapte rămâne întunecată până pe la amiază. o las aşa şi plec.

în curând ne vor aduce fructe. la ora mesei vecina mea a strigat indecent la copilul ei prea sătul. m-am trezit plângând şi vomitând tot ce mâncasem.
lumea se umflă în jurul meu de atâtea contradicţii. eu prefer să transform încrâncenările într-un fel de isterie viscerală. prefer să nu mai spun lucruri.

păcat că nu mă întreabă niciodată nimeni ce vreau.

apoi ai vedea şi tu că se poate. nici eu nu am crezut de la început. dar până la urmă un şarpe negru cu galben a hotărât că lumea se împarte în două. muşcătura a rămas de partea mea. se spune că eu sunt cea păcătoasă.

respir cu porţia aerul acestei morţi portocalii. îmi place nespus să fac asta.

păcat că nu pot să iau totul dintr-odată în mine şi să plec.

totuşi, nu cred că se poate spune despre toamna aceasta că nu există. oricum, eu vorbesc despre ea ca şi despre tine. ca şi cum tu şi toamna aceasta aţi exista.