Datoritã serafimicului Pãrinte Drãguleț și la recomandarea sa, am cunoscut pe Pãrintele Rãzvan. Nu era om pentru cei care îl știau ci cu adevãrat sfânt. Orașul natal nu mai întâlnise o astfel de persoanã. Mama sa, la naștere, a avut un vis profetic. Se fãcea cã pe nori coborau îngeri ținând o eșarfã pe care o aduceau ca dar, eșarfã peste care era scris cu litere clare numele ”Rãzvan”. Acest vis a fost cauza pentru care azi, pãrintele poartã acest nume cu origini zoroastriene sau indiene, a cãrei etimologie ne descoperã înțelesul de ”aducãtor de vești bune”, adicã de ”înger„.
Nu știu dacã era un înger pentru credincioșii sãi sau dacã era un înger pentru serviciu local de informații, dar mereu am oscilat între darul lui de a fi plãcut tuturora, sensibilitatea ce o manifesta nativ și secretoșenia sub care ascundea mãști pe care nici azi nu le pot descrie întrutotul.
Pentru mine a fost model de preot, frate mai mare și tatãl pe care mi l-ași fi dorit, toate în același timp.
Așteptând atât de multe, dezamãgirea pe care mai târziu mi-a oferit-o, a fost la fel de grea.
El m-a învãțat sã gândesc teologic, sã intuiesc spiritual și sã port etichetã.
Orgolios și mândru, frumos și șarmant, zâmbitor și tãcut, fãțarnic și pretențios a știut întotdeauna sã întindã coarda atât cât sã nu se rupã și tot atât cât sã obținã din tensiunea ei maximum de forțã necesarã pentru a îl avansa atunci când pãrea cã nu el o cere și cã ceilalți au nevoi de el. Am convingerea cã a fost un informator conștiincios al serviciilor de informații, dar am și bãnuiala cã face și a fãcut mereu parte din habar-nu am ce mișcãrile oculte, recte masonerie, mașinațiuni care își manifestã interesele în aceastã parte de lume.
Nu voiesc sã îi atribui merite și calitãți despre care nu cred cã ar putea sã le facã fațã, dar sunt convins, în același timp - și o spun ca o recomandare gratuitã – cã ar fi o persoanã potrivitã pentru astfel de servicii.
Dovadã este faptul cã a ajuns Vicar al Mitropoliei Olteniei pe vremea IPS Mitropolit Teofan. Acest ierarh, viitor patriarh, nu putea sã se înconjure de oameni despre care nu știa nimic și, nu oferea, de asemenea funcții unor oarecare preoți de țarã, care au absolvit studiile unei facultãți în baza unui examen trecut cu minimum, cu mulți ani în urmã în timpuri în care teologia era una fabricatã și manipulatã, adicã o teologie de partid.
Revenind la anii adolescenței, Pãrintele Rãzvan, trebuie sã spun, a fost mentorul meu în domeniul religiei și teologiei. El m-a pregãtit pentru a lua examenul de intrare în Seminarul Teologic din Craiova. Am intrat cu Magna cum laude. La facultate am intrat cu același calificativ. Pe parcursul acestor 9 ani de studii, nu am mai fost însã copilul plin de puf galben și mustațã flocoasã de la început, ci am devenit un bãrbat controversat, plin de ambiții și orgolii, mândru și vexat de orice i se cerea sã facã, fãrã a ține cont de ceea ce gândește și crede despre viațã, despre cum trebuie trãitã și mai ales, despre motivațiile insuficiente pe care i le oferã viitorul.
Experimentat dar nu matur, m-am rãzboit, în primul rând, cu îngerul cel mai cunoscut: adicã cu Pãrintele Rãzvan. De atunci s-au mai încheiat multe rãzboaie cu alți și alți îngeri. De atunci am pornit pe drumuri lungi și fãrã întoarcere. De atunci viața mea a devenit un palat în care îmi cresc copii… De atunci, Pãrintele Rãzvan a rãmas un înger cu care m-am rãzboit în tinerețe, un înger pe care și azi îl mai întâlnesc ocazional. Un înger despre care îmi amintesc numai când privesc cicatricea care mi-a rãmas adânc însemnatã pe suflet … cicatrice pe care o voi purta pânã la moarte, semn adânc rãmas din ”lupta cu îngerul.”