Aº fi putut sã cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
ªi nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Cã Moºul cel iubit e-un basm pentru copii,

ªi nici chiar prin liceu, chiar ºi la facultate,
Colegi la care eu, franc, nu m-am aºteptat,
Cãtau sa mã convingã, cu chestii fumate,
Cã Moºul nu existã ºi nici n-a existat,

Dar n-am crezut atunci ºi n-am sã cred vreodat’,
Când pruncul ce-a adus iubirea între noi,
A fost, la Bethlehem, cu daruri aºteptat
De oameni înþelepþi ºi nu de maimuþoi,

Aºa cã mã gândesc, acum, la anii mei
Cu primii ghiocei la tâmple, cum mi-ar sta,
Vâzând cât mã iubesc, sã-i mint pe nepoþei
Cã “Moºul” care-l ºtiu nicicum n-ar exista…

De-aceea, când pe brazi steluþe se coboarã,
Copilul de demult, din satul dintre vii,
Privind nepoþii azi, e sigur c-o s-aparã
Bãtrânul Moº Crãciun, cu daruri la copii…

Iar voi ce-aþi mai nega, de rãi ºi urâcioºi
Ce-ntr-una clevetiþi cã “Moºu”-i basm curat,
Vã rog, pe cinstea mea, fiþi oameni serioºi !
Pe Moº Crãciun îl ºtiþi cã este-adevãrat…

E drept, bãtrânul “Moº”, care odinioarã
Venea prin nea în zbor, din nordul depãrtat,
Cu barbã, nasul roº’, cu reni la sãnioarã,
Chiar de-i nemuritor, a mai evoluat,

E tuns, chiar mai mereu, ºi-i zilnic bãrbierit,
De sac a ºi uitat, cu VISA-n portofel,
Iar nasu’, v-o spun eu, mã mir cum n-aþi ghicit !
E roºu câteodat’, de la un pãhãrel,

ªi când o ia la mers, ca un arac de viþã
E zvelt, nu-i cocoºat, ºi-atâta-i de vioi…
Îndeosebi când dã cu ochii de-o pipiþã,
Dar asta…ce sã mai !...rãmâne între noi…

Valeriu Cercel