să nu mai exagerezi
să inspiri doar atât cât trebuie. aşa.

să-ţi arăţi dinţii
doar până acolo
până să plesnească foliile astea dedesubtul cuvintelor


ceva despre oameni. înlesnesc singurătatea.
ceva despre tine
nu foloseşti niciodată pluralul

ce trebuie făcut din gâtul acesta. un vulcan de tăcere, poate.

în momentul următor pufneşti în râs.
atât de invocatele bătăi ale inimii nu
sunt decât un mod genial
prin care moartea bocăne la uşă


s-a aruncat şi-n tine cu pietre. de aia
se târăşte cerul


şi cum să nu-ţi vină să calci în picioare toţi
oamenii
care-şi potrivesc inima după ceasul ăla verde-nchis de perete


apoi mor.

nu-i nimic, îţi repeți. până şi dumnezeu
trece peste.