martie 2010.
anul trecut i-au găsit un cancer de colon, l-au operat, i-au astupat fundu' şi i-au montat un tub. auzi, bă - mi-a spus într-o zi la Fundeni - spitalu' ăsta cu nume predestinat bagă kilowaţii-n mine ca radio Europa Liberă, dar n-am de ales. pana mea, vreau să mai trăiesc. o să trăieşti, bătrîne. o să trăieşti, dă-i dracu'. m-a tras lîngă fereastră şi a întins un deget uscat arătîndu-mi aburii plutind peste rîu. ce cartier e ăla, moşule? i-am explicat: Oboru', doamna Ghica, şoseaua Fundeni, Voluntari, Colentina. am ieşit la fumat. pe lîngă noi a trecut un fund antologic de asistentă, mi-a dat un cot. am rînjit complice, îl văzusem. de fapt, mă bucuram pentru el. i-am aprins o ţigară. pe urmă i-am curăţat o portocală, am dezlegat un rebus. la plecare, l-am strîns în braţe, era bătrîn şi plin de amintiri. drept pentru care am mai venit să-l văd. şi cu un fel de neruşinare, să-i ascult poveştile.



1 septembrie 2010.
pe la mijlocul lui august i-au mai dat o lună şi l-au trimis acasă. e faza cu dureri. mă sună în fiecare dimineaţă şi mă întreabă politicos ce mai fac. eu aici, el în provincie, niciodată n-a mai sunat aşa. cum te simţi? binişor. am învăţat să-mi compun o voce optimistă. cu ea mă chinui să-i povestesc mici chestii imbecile, după care închid, vomit şi plec la serviciu.



4 septembrie 2010.
e ziua lui şi simt aproape fizic că aşteaptă să-l sun. ar trebui să-i spun la mulţi ani. întotdeauna am făcut-o, dar acum sună ca dracu'. aş putea să-i spun că încă îl iubesc, dar nu i-am mai spus-o niciodată şi sună la fel de aiurea. sau să recunosc că nici eu nu ştiu cum e dincolo, şi că de fapt mi-e al dracului de frică de subiectul ăsta. sau că ieri am înălţat pentru prima oară un imn de recunoştinţă îndelung dispreţuitului meu dos, şi că regăsirea asta i se datorează. sau că, avînd în vedere funcţia lui purificatoare, cel al femeii iubite ar fi trebuit, la rîndul său, glorificat, alături de toate seducătoarele orificii şi protuberanţe care o compun. şi că regret că nici unul dintre noi n-a făcut-o. unde dracu' am mai citit chestia asta genială?



îl sun şi-l întreb dacă are vreo idee. rîde. în fond, a defeca e un act de comunicare, zice. din păcate, ţeava mea actuală e contra naturii, şi împotrivindu-mă naturii, natura o să-mi dea flit. la urma urmei, unde nu-i evacuare, nu e nici combustie, şi unde nu-i combustie, nu e nici dragoste, frate. şi dacă dragoste nu e, ştii tu... eşti un mare porc şi idiot... vorbim mai departe despre ţevi şi femei, ca nişte ţevi vorbind despre alte ţevi, ca de la ţeavă la ţeavă. auzi, frate, mi-am cumpărat pantofi, pălărie, costum. să vii să le vezi. beton! bivole, o să scapi, ce-o să faci cu ele după aia? se amuză. he he... lasă, frate, o să mă visezi. îţi spun eu atunci.



1 noiembrie 2010.
Răzvan a împlinit 4 ani. la ora cînd îl iau de la grădiniţă e întuneric. de ce e azi Luna pe jumate, tati? pentru că s-a pitit după nori. da' de ce s-a pitit? păi cred că de frig... îl urc pe bancheta din spate, îi leg centura de siguranţă, plecăm. îl aud cum şi-o desface. se strecoară lîngă mine printre scaune, aprinde plafoniera, rîde. ce mi-ai cumpărat, tati?


tati, uite o stea! nu e stea, e un semafor. ba nu, uite acolo! a, da. tati, sunt multe stele? numără-le... bine, tati: unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece, multe. sunt multe, tati!



tati!!! da. stelele au colţuri! cîte colţuri? face ochii mici. unu, doi trei, patru. patru colţuri! deci în total, cîte? nu ştiu, tati. multe colţuri. uite un om de piatră. acolo. e o statuie. o sta-tu-ie... ce e România, tati? păi... tot ce vezi, pînă la graniţă, uneori şi mai departe, la Kragujevac. noi toţi, copiii, părinţii, bunicii... ce e graniţa? o linie, aşa... ia mai taci.



e ora de culcare, şi stau lîngă patul lui Răzvan. mă gîndesc că ieri s-ar fi cuvenit totuşi să merg la parastas. Răzvan îşi spune rugăciunea. dar l-aş fi simţit încă viu lîngă mine, certîndu-mă că am rămas un labagiu romantic, şi pentru asta nu l-aş fi iertat. înger îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, eu sunt mic, tu fă-mă mare, eu sunt slab, tu fă-mă tare. sting lumina. dă-mi mîna, tati. mă supun. mînuţa lui ca o vrabie mi se zbate de cîteva ori în palmă, apoi se linişteşte. încep să-i spun o poveste pe care nu e nevoie s-o termin niciodată. şi el începe să respire regulat.