 |
|
|
|
|
|
|
|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
|
|
|
||
|
|
Promo: 
|
         
| ||||
| Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Concurs Comunități Special Tehnica Literara Multimedia | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ Soacră, soacră... 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-06-13 | |  ♂EL: E un dor necuprins pe care îl regăsesc în unduirile apei. Mă trădez adesea în preajma apei drept un învins. ♀EA: Te văd. Și mie îmi place apa. ♂EL: Știi ce e totuși interesant? Deși surprinde mulțimea, sentimentul de singur, lăsat liber, e pregnant. E un carusel jocul sentimentului, nu poți să scapi. ♀EA: Da. Eu simt asta peste tot. Acasă cel mai mult. Anii trec ♂EL: Vezi! dacă tot îți este intim sentimentul cu pricina, ce-ar fi să îi dai alte tonuri cromatice la mare? ♀EA: Cad ♂EL: Hm! Ca un vas grecesc, amfora pasiunii se crăpă la o toartă. Perfecțiunea poartă rănile metaforei Iar eu care credeam ca sunt atent la detalii. ♀EA: Ești. Zâmbesc ♂EL: Păream ca sunt. Îmi demontezi și ultima iluzie, redută a timpului meu scurs până acum. ♀EA: Deci marea. Numai ea poate fi de vină. Te duci spre ea, așa, nechemat. Văd. ♂EL: Nu. Ți-am spus că mă lipesc de tine. Adică mă voi duce chemat. ♀EA: Te lipești, desigur, dar soarele fură apa spre sine, prinsul nostru se usucă, așadar în păcat cădea-vom. ♂EL: Fiecare primește sensul pe care îl așteaptă. E un act al ființei. Se usucă, adică se cimentează, se consolidează sau se desprinde. Păcatul nu-i o vină în cântec. Da. ♀EA: Așa deci în limba română marea face valurile cântec și, despovărat, mă prinde și pe mine. Fie, răspund cu teamă. Da. Și marea și tu Dar uimirea De la ce vine uimirea? ♂EL: Din neputința cunoașterii și perpetua înstrăinare de ceea ce am presupus că știm, că suntem. ♀EA: Teribil punctul ce se lasă pus în inimă. M-ai convins, mă lipesc de perpetua înstrăinare ♂EL: Nu te lipești, ești deja. Ideea-soluție este dezlipirea Voiam să scriu ceva despre femeie. Mă gândeam doar. ♀EA: Femeia pur și simplu? Femeia raportată la ce sau fiind ce? ♂EL: Nu știu dacă pot vorbi despre femeia ca ceva anume. Mă gândeam să vorbesc despre femeie ca altceva decât sunt eu, parte a unui punct. Poate e tocmai punctul de care vorbeai. Un exercițiu firav de pseudointuiție. ♀EA: Femeia ca uimire. Dar de ce vrei să scrii despre femeie? ♂EL: Da, și astfel. Spuneam, nu acum, că femeia este un poem perfect. Dar nu uimirea ca/din neputință. Întrebaseși de ce uimirea iar eu, reflex, asociasem gândul despre o posibila scriere despre femeie cu uimirea. De ce despre femeie exercițiu firav de pseudointuiție. ♀EA: Femeia muza inepuizabilă, eternă, mereu născând. ♂EL: Nu e femeia muza. Femeia e poemul. În context, e partea care alungă abisul, golul. Mă gândeam la femeie în ideea complementarității, alterității. ♀EA: Te înțeleg. Chiar bine. Cred că am și eu nevoie de o femeie, sensul precizat. Am nevoie de complementaritate. ♂EL: Marea E și ea parte Problema mea e aceea că mă tem să nu forțez niște limite în cuvinte, căutând/alungând sensul pe care nici eu nu îl dețin. De aici greutatea sau chiar imposibilitatea scrierii. E o idee cu femeia. Totuși, crezi că o femeie te-ar împlini doar pentru că, se presupune, cunoaște deja ce înseamnă să fii femeie și cât de nenorociți sunt bărbații? Dialectica, în atari condiții, se mai permite; permite oare împlinirea contrară! ♀EA: Nu, desigur. Ideea era să pun în practică teoria potrivit căreia femeia completează și umple abisul cu visul. Dar tu vorbeai de bărbați? ♂EL: Nu, eu vorbeam de altceva, diferit de ceea ce sunt. Numirea sexului e o convenție care, adesea, inhibă. La rându-mi, întâmplător, îi spuneam altceva-ului diferit de ceea ce sunt femeie, numeam astfel. Adică mă foloseam de cuvinte, artificializam. ♀EA: Ești prea serios pentru ora asta. Cauți sensuri. Eu caut numai conversație, cuvinte cu care să umplu timpul până la saturație. E un alt exercițiu. ♂EL: Nu-i așa că sunt plictisitor când sunt serios? ♀EA: Ești înfricoșător. ♂EL: Exact, perfecta intuiție feminină. Sinonimia intră în rol: înfricoșător = gol. Qed. ♀EA: Nu. Înfricoșător mult prea prăpăstios pentru mine. E un risc. Nu mă bag, evit să mă afund. Eu sunt pește de suprafață, pământeancă. Mă scald în ape mici. Las profunzimile pe seama filosofilor. ♂EL: Exagerezi forțând, la rândul tău, limitele cuvintelor. Nu sunt profund. Doar căzut cu deznădejde pradă uimirii. Iar filosofia, cea de tarabă, accesibilă nouă muritorilor comuni, nu are nici o socoteală cu înotul nostru. ♀EA: Deși le doresc, cuvintele nu sunt uneltele mele. Poate greșesc adeseori când le folosesc. Vorbești de înot și mi se face subit dor de mare ♂EL: Îmi amintesc. Țigănie, îmbulzeală și, printre toate astea, singura chestiune igienică: singurătatea. Straniu! Cum dintr-odată marea frizează din concret mirajul. ♀EA: E un zâmbet de aprobare. ♂EL: Niciodată nu am știut să citesc zâmbetul. E derutantă surâderea în gol. ♀EA: E un sentiment plăcut ca atunci când îți lipsesc cuvintele, altcineva să descrie întocmai ceea ce ai fi vrut să spui. Întocmai și mult mai plăcut decât ai fi făcut-o tu însuți. ♂EL: Complementaritatea? ♀EA: Probabil ♂EL: Dovada că deși singuri, rătăcim împreună? ♀EA: Se poate și asta Dezvoltă-mi dezlipirea Vreau să o înțeleg, tot e soluția căutată. ♂EL: Îi ceri căutătorului/neștiutorului cheia cunoașterii? ♀EA: Totuși. Un sens o presupunere o vagă pseudointuiție. ♂EL: Tot ce spunem sunt sentințe ale clipei în care, vrând-nevrând, ne încarcerăm. Vorbeam de soluție ca ipoteză, ca un drum pe care ți-l dorești știindu-i lipsa de sens. Soluția ca ipoteză. Poate năzuință. În fond, rătăcind împreună dăm posibilitatea înstrăinării să intre în disoluție. Asta da geniala salvare de la singurătate! Vezi conturul speranței cum se agață de orice iluzie! ♀EA: Tac ♂EL: Deh, gândul risipind culori. Deși, acum observ, gândul e monocrom. O nonculoare puțin definită, cu ușoare accente de coerență. Și totuși curge. ♀EA: Amețesc! Ți-am spus, apele mele sunt mai de suprafață. ♂EL: Vorbești ca și cum gilorturile* noastre, ale tuturor, nu ar avea tulburările, spaimele, profunzimile pretinselor ape adânci. Doar aparența ne desparte, doar aparența desparte totul. Vin în apărarea mea. Cred că nu am iubit nicicând înțelepciunea. Mai degrabă, sedus, am iubit naivitatea, dansul candid către lucrurile simple trăite în metaforă. ♀EA: Da. Râuri ce mi-au scăldat copilăria și m-a învățat înotul, la propriu și la figurat. Vin? ♂EL: Toți ne scăldăm, ca într-un botez, în același râu, cutez să presupun. Da, vin, nechemat. Imberb reflex consumist, inconștient. Și-atunci accentuez: vin. ♀EA: Hm! Rămân la farmec și inconștiență. ♂EL: Te vei converti, când va fi vremea, și la cele înalte ale farmecului. ♀EA: Voi fi fiind pe culmi deja atunci ♂EL: De pe culmile aparenței căderea e un somn al simțului. Să cazi în sus, așadar. Eu tot încerc. Și râul tău, și râul meu Cine să mai știe către ce mări își îneacă așteptările. ♀EA: Încerci să mă arunci în sus? Să-mi dirijezi căderea? ♂EL: Nicidecum. Ai de partea ta harul. Încerc să fiu acolo doar. ♀EA: Nu, n-am nimic de partea mea. ♂EL: Aparența, suflete, aparența. Sau, cine știe, vei fi fiind și tu un gol ce trebuie împlinit cu un alt abis. Dar toate astea nu dizolvă harul ca posibilitate, ca dat. ♀EA: Convergența abisurilor Completarea Mă duc, am febră. ♂EL: Mă duc și eu. Am de lansat jurnalul într-o sticlă, pe o oarecare mare. Marea iluziei. ♀EA: Hm. Nu mai înțeleg nimic. Sau mai bine nu încerc să traduc. Iau ca atare datul. E mai romantic, feminin. ♂EL: Teatral absurdul clipei care bate, nu? Dar ce contează toate astea. Te du. Bate ceasul să vină alte clipe. ♀EA: Să mă aștepți pe bancă cu povești. Mă întorc. ♂EL: Te-oi aștepta pe drum, sunt pași a căror poveste nu se spune, se trăiește nemijlocit. Și pașii toți au celule. Și în fiecare celulă o conștiință. Un vis nedescătușat care ne face parte din foșnetul tainic al freamătului a tot ce există. Te-oi aștepta pe drum. ♀EA: Mă întorc. ________ gilarta (sanscrită) râu alb
|
|||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
| ||||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. | | ||||||||
| ||||||||||
Texte Recomandate
|
