Vineri, 17 aprilie, ora 14, pta Unirii, Cluj-Napoca, standul Editurii Dacia, lansare de carte Simona-Maria Pop, Adrian Marino - Varstele devenirii...


Centrată pe ideea de a scoate la suprafaţă o serie de atitudini
nonconformiste ale vieţii lui Adrian Marino, din care se poate învăţa o adevărată
lecţie despre demnitatea umană și libertatea de spirit, cartea încearcă
să–i contureze un portret în evantai.
Pornind de la unele afirmaţii, mai mult sau mai puţin subtile, pe care le-a făcut
de-a lungul timpului în legătură cu experienţele de viaţă care l-au
marcat profund, s-a făcut o strictă selecţie a câtorva ipostaze inedite
ale vieţii sale, care au fost reconstituite cu o vădită intenţie portretistică.
Având acces la consultarea unor fonduri documentare inedite
(arhiva personală a lui Adrian Marino și dosarele C. N. S. A. S.), s-a
insistat asupra unor episoade mai puţin cunoscute din viaţa sa care
i-au influenţat considerabil atât evoluţia social-umană, cât și pe cea
profesională, constituind puncte de răscruce ale destinului său. Mai
mult, fiecare dintre aceste elemente produc o reevaluare a ceea ce a
reprezentant până acum Adrian Marino în peisajul cultural românesc.
Fiecare aspect al vieţii sale este strâns legat de redarea realităţilor istorice
ale epocii, atât din dorinţa de a reconstitui cât mai fidel aspecte
inedite ale perioadei comuniste și a statutului intelectualului român
în acea perioadă, cât, mai ales, pentru o mai profundă înţelegere a
dramei istorice pe care a trăit-o.
Anii de închisoare, lunga perioadă a deportării în Bărăgan sau
aceea a reabilitării sale de după eliberare sunt elemente foarte puţin
cunoscute ale vieţii sale, fie ignorate, tratate superficial sau trecute sub
tăcere. De cele mai multe ori Adrian Marino nu este deloc asociat
cu ideea de deţinut politic. A fost opţiunea omului demn care nu a
dorit să valorifice sub nici o formă această experienţă de viaţă, ci să se
impună prin valoarea operei sale. Însă această operă este organic legată
de experienţa detenţiei și a totalitarismului, avându-și rădăcinile
și motivaţiile interioare într-o istorie cu totul aparte care nu poate fi
ignorată.
Jurnalele de călătorie sunt o parte a operei lui Adrian Marino
trecută mereu pe plan secund în faţa scrierilor ideologice sau de critică
literară. Ele au o semnificaţie cu totul aparte prin faptul că ne
oferă cel mai veridic portret al său. Un portret complet în care omul
plin de îndoieli, temeri și crize de solitudine, depresie, izolare sau
ratare se metamorfozează în criticul de succes internaţional. Jurnalele
sale vorbesc despre modul în care ideologul a „descoperit” și „epuizat”
Europa, confruntându-se direct cu valorile ei, din această confruntare
născându-se o operă ideologică de o valoare cu totul aparte și o atitudine
intelectuală avangardistă în epocă.
Suntem generaţia care a „intrat” în Europa și trebuie să învăţăm
ce înseamnă „a fi român și european”. Nici o iniţiere a noastră nu
poate fi definitivată fără o incursiune în cărţile de ideologie pro-europeană
ale lui Adrian Marino, titluri devenite deja de referinţă. Redactate
la maturitate deplină, scrierile politologice sunt capodopera întregii
sale creaţii, o finalizare a tuturor proiectelor pe care le-a început, sub
forma mascată a „criticii de idei”, încă din perioada comunistă. Dacă
reinterpretăm întreaga sa creaţie din perspectiva acestor ultime cărţi,
se pot observa peste tot germenii proiectului său ideologic. Adevărata
sa vocaţie este astfel confirmată, singurul mod în care putem să respectăm
ceea ce a fost (și continuă să rămână) Adrian Marino pentru
cultura română, constă într-o încercare de concretizare a ideilor sale,
și de ce nu, o desăvârșire a lor prin punerea în practică.
O adevărată lecţie de nonconformism ne-a fost dată, în plină
epocă totalitaristă, de publicarea Hermeneuticii lui Mircea
Eliade. O incursiune în culisele acestui episod biografic ne oferă o
înţelegere deplină asupra modului în care a înţeles Adrian Marino
să creeze „cultura alternativă”, să își pună în aplicare proiectele
critice, să își apere identitatea și libertatea de spirit, dar și să spargă
o blocadă comunicaţională, publicând la o prestigioasă editură
franceză.
„Cearta intelectualilor”, un ultim moment decisiv în viaţa lui
Adrian Marino, nu ar putea să lipsească din această reconstrucţie biografică. Este un episod care ne dovedește o dată în plus că Adrian
Marino a rămas consecvent cu sine însuși, cu proiectele sale, cu crezurile
personale și cu aprecierile critice.
În locul concluziilor clasice, s-a optat pentru evocarea unui eveniment
important din viaţa criticului Adrian Marino, și anume acordarea
premiului Herder. Nu întâmplător acest eveniment a fost păstrat
pentru final, neglijând voit cronologia logică a faptelor, deoarece este
elocvent în ilustrarea modului în care Adrian Marino a devenit în
conștiinţa publică românească o adevărată „instituţie”.
Personalitatea complexă a lui Adrian Marino este greu de surprins
static, ea fiind într-o continuă transformare. De aceea s-a aplicat în
studierea sa procedeul utilizat de Adrian Marino însuși în monografia lui Macedonski și anume eseul psihologic care să surprindă etapele
devenirii și vârstele interioare ale subiectului.