lumea mă priveşte ca pe străinul
lui camus

nu am ucis pe nimeni,
părinţii îmi sunt încă în viaţă

mizând pe dans, pe calcul, pe împerechere
priviri sexuate caută hulpav
femeile altor bărbaţi, bărbaţii altor femei
într-o loterie a cărnii
fără echilibru

pun în relaţie nevoia, ritmul sacadat al nevoii,
tentaţia de a surâde cu orice preţ şi condamn
bucuria simplă de a te fi născut într-o zi
lăsându-mă condamnat şi eu

pierdut, pariul adevărului subiectiv e o capcană,
o ancoră ce te ţine în plutirile propriului sânge
pentru că, vrând-nevrând, în istoria asta inegală
cu lumea nu te pui

spun şi eu aşa, resemnat al timpului care trece,
cu teama că Dumnezeu gândeşte
la fel