uneori pielea asta moare
şi dacă o desfac cu grijă de pe os
aş putea să îmi sculptez în ea toate mamele


vreau să îmi iasă pe sub pleoape mintea
ca un boboc orhideic ce s-a lepădat de parfum
se aruncă într-o vază deşertică fără fund
unde luna se prostituează

între palmele mele stau coapsele rahitice
ale unei lumi ce nu-şi mai aminteşte
că între zi şi noapte stau oameni
cerşind viza spre calea lactee



nu mai ştiu să merg
înainte


ne dezbrăcăm şi rămâne
un suflet întors pe dos