Cand nu realizezi ce se intampla, cand simti ca padurea din jur este intunecata , ca cerul se despica lasandu-I altui cer locul, cand visele din trecut ti se par moarte, si visele din viitor utopice, cand nu mai ai aer sa respiri, cand inima , aceasta unica si netrebnica aroganta, nu te mai lasa sa visezi, cand cenusiul din jur devine negru, cand muzica este obsedant de repetitiva in ceea ce iti spune, cand simti ca nu mai poti, scri, incepi sa scri, pana la epuizare, pana nu mai vezi decat o lumina neagra, un petec de lumina neagra, un punct, scri pana simti ca ai inebunit, scrii pana simti ca singuratatea este o stare de fapt si bine, scrii pana cand lumina neagra iti spune, STOP, Ajunge!, scrii pana cand obsesivitatea muzicii inceteaza brusc, scrii pana cand padurea din jur devine din ce in ce mai neagra, scrii pana cand cerul lasa definitiv locul celuilalt cer, scrii pana incetezi sa mai plangi si plansul tau devine ras,da, ras, pana incepi sa razi de epuizarea ta, pana cand rasul tau devine infricosator, pana cand rasul tau devine o umbra de mister doar de tine stiut, scrii pana cand misterul tau devine realitate, razi pana in momentul acela cand simti ca nu mai poti, ca spaima ta a luat sfarsit, ca daca nu te opresti ai sa scrii la nesfarsit, si atunci te opresti, fara temeri, fara regrete, te opresti cu fericirea ca ai scapat, ca nu mai ai ce sa scrii, ca piesa ta de teatru in care nici macar un rol principal nu ai avut a luat sfarsit, ca ai fost doar figurant in acest scenariu. Te opresti din scrisul tau furibund , lasand un sfarsit de saptamana sa te acopere cu misterul lui si incepi sa nu mai poti sa spui nimic, san u mai vorbesti cu petecul de hartie pe care scrii, acesta refuza sa te mai asculte, a oboist, nu mai poate sa rabde nici el, petecul te refuza si spune GATA!.
Da, atunci nu mai ai ce sa faci si te opresti, o faci multumit ca ai apucat sa scrii, incepi sa transformi o tristete , acel mister doar de tine stiut, intr-o stare de fericire,doar de tine stiuta si asteptata. Te uiti la ce ai scris si esti multumit. Muzica obsesiva se opreste brusc, lasand loc tacerii, dar tu auzi , tie acesta tacere iti vorbeste, stiai ca ea v-a fi comunicarea intre mister si fericire, incepi o interactiune cu padurea intunecata, cu cerul din cer, cu muzica ce s-a oprit, esti multumit cu tine, in sfarsit multumit. Ii multumesti hartiei obosite ca a avut rabdare si pleci,epuizarea ta si a ei a luat sfarsit.
Nu te uiti inapoi, hartia doarme , este obosita, te temi sa nu o deranjezi, san u o superi si munca ta sa fie zadarnica. Faci liniste pasind incet, fara ca macar sunetul propriilor pasi sa se auda, te departezi indeajuns de mult incat sa nu te auda nimeni, sa nu deranjezi pe nimeni, si urli, tipi de durere sau fericire, tipi de incrancenarea cu care ai scris, de umilinta la care ai supus acel petec de hartie.
Pleci ….dar ai scris…..