Moartea Lidiei Jiga
Tristă va fi și povestea româncei Lidiei Jiga, care s-a îndrăgostit de o meserie “devoratoare”, în care zilnic, chinuia câțiva lei și tigrii în fața unui public amator de distracții. Distracția le aducea aminte de epoca când ei înșIși erau vânați de aceste animale, acum aflate dincolo de gratii care făceau eschibiții în fața lor.
Lidia Jiga, dresoare de tigri, lei și pantere, a văzut lumina zilei într-un sat de la poalele Făgărașului la 1 mai 1932. Veneția-de Jos este localitatea sa natală - cum a ajuns acest sat să poarte numele unui oraș vestit din Italia, nu știm – este așezat la marginea pădurii, fiind înfrățit cu codrul, așa cum spune zicătoarea. Acolo, Lidia a fost crescută de bunici și de unchi dinspre mamă. Mare admiratoare de animale , Dumnezeu îi dăruiește un pui de urs rătăcit de vizuina lui. Devenit jucăria preferată, puiul de urs este crescut și îngrijit de fata care avea să devină cea mai mare dresoare din România. În 1953, pleacă la București și se angajează îngrijitoare de animale la Circul Krateyl, ultimul mare circ particular din țara noastră. Acolo o cunoaște pe Dina Mihalcea, o altă dresoare de animale sălbatice și este fermecată de ea. Problema deveniri unei dresoare de fiare, este de-acum doar o chestiune de timp.
Din 1959, atunci când circul a devenit “de stat”, are ocazia să-l cunoască pe Francesco Capri din Germania, țară devenită la rândul ei o “Republică Democrată“. Capri o ia ca ucenică și după câteva luni , cu ochi umflați de pumni și ghionturi este declarată dresoare de lei la Circul de Stat din București. Dee ! Așa se învăța înainte meseria.
Apoi cariera ei urmează traiectoria unei stele strălucitoare. Este trimisă de statul comunist în URSS, acolo unde la Circul Mare din Moscova își șlefuiește personalitatea de dresoare de tigri, lei și pantere. În Rusia a lucrat cu zece animale, lei și tigri, printre care erau incluse o tigroaică tânără de patru ani și doi pui, unul de leu și unul de tigru. Maestrul A.N. Alexandrov-Fedotov, artist emerit al R.S.F.S.R (adică Rusia) , purtătorul de stindard al școlii de dresură rusești, îi recomandă Lidiei «să stea cât mai mult timp cu animalele, să fie prezentă atunci când sunt hrănite și chiar atunci când sunt îngrijite de doctori.»
Alexandru Iosefini, directorul Circului din București, afirma odată că «dresura se bazează pe o observație statornică și atentă. Un dresor trebuie să cunoască perfect firea animalelor, trăsăturile lor fiziologice, particulare, pentru că fiecare animal - posesor al însușirilor globale ale speței - este tot odată marcat de o specificitate, destul de greu, e drept, dar nu imposibil de sesizat».
Întrebată în 1967 de un reporter cum reușește performanțele sale, răspunsul Lidiei Jiga a fost simplu: « prin blândețe». «Totuși aveți un pistol», a remarcat reporterul. «Da, însă cu gloanțe oarbe», a fost răspunsul dresoarei.
Obiceiurile unei dresoare sunt foarte ciudate. De pildă , nu are voie să-și schimbe parfumul sau să nu apară în fața animalelor în situații dificile pentru o femeie. Citez dintr-un articol din revista “Flacăra”, a cărui autor este chiar Maestrul Iosefini.
«Într-o zi la Budapesta, intrând în manej , Lidia Jiga observă că animalele sunt nervoase, foarte agitate, cu un comportament schimbat. Într-un târziu s-a dumirit: ducându-se la coafor, șI-a schimbat fixativul! A avut mult de furcă să liniștească animalele agitate».
La Hamburg, intervine primul accident: pusă să se plimbe cu tigrul Bengal, crescut de mic în locuința ei din Piața Amzei, de fapt o reclamă periculoasă, Lidia Jiga se trezește târâtă de animal. Acesta se repede asupra unui trecător care avea în sacoșă carne proaspătă, abia cumpărată de la măcelărie. În lupta Lidiei cu Bengal, tigrul ispitit de mirosul de carne crudă, nu putea să rămână fără urmări. Răni musculare la mâna stângă, cu atacarea tendoanelor și fractura unui os metacarpian , precum și răni adânci la brațul drept, acesta este bilanțul luptei cu tigrul. Toate acestea, au rănit sufletul dresoarei. De aici traiectoria stelei a început să coboare spre orizonturi întunecoase.
Aflată în turneu în orașul Mölln, Lidia Jiga suferă primul eșec. Fiind speriată de întâmplarea de la Hamburg, în subconștientul ei apar urme de nesiguranță, animalele o simt slabă și ca urmare nu-i mai ascultau comenzile și se simt plictisite de prezența ei. Apare sindromul de uzură al dresajului. Un ziar din Mölln, inserează următoarele rânduri: «În spatele zăbrelelor înalte se consumă în fiecare seară o dramă. Cu umerii ridicați, cu ochii îngroziți, Lidia Jiga stătea nepunticioasă în arenă. Iubitele ei pisici uriașe nu o mai ascultau, făceau ce voiau. Se încăierau și se mușcau, împrăștiau o duhoare bestială sau, foarte apatice, nu se mișcau din loc».
Leul Ruslan începuse să dea semne de apatie, iar câteodată era foarte nervos, pradă a unei agitații neexplicabile, deși Lidia Jiga lupta din răsputeri să -și salveze atât numărul cât șI leul. Observați ordinea ! Apoi firul a cedat. Tare descumpănită, dresoarea de lei, tigri și pantere, începe să lipsească de la repetiții, nu mai asistă la hrănirea animalelor, într-un cuvânt va fi delăsătoare.
Anul 1970, o găsește cu contractul desfăcut. La insistențele ei, Lidia Jiga este reangajată și la turneul din Israel ea «mai gustă o dată din cupa îmbătătoare a succesului.».
La Harkov, în Uniunea Sovietică, steaua Lidiei Jiga, fata din Veneția de la poalele Făgărașului, apune pentru totdeauna.
«Dresura sa avea în componență cinci lei (Ruslan, Osvald, Prinț, Niki și Gambus) și trei tigri ( Bengal, Amur și Baghera)» – scria Maiestrul Iosefini.
«În seara zilei de 7 noiembrie, la al doilea spectacol, după matineu, când circul din Harkov gemea de lumea venită să aplaude pe artiștii români, la 5 minute după începerea dresurii, se petrece accidentul fatal care avea să pună capăt vieții și carierei frumoasei dresoare.
După primul truc prezentat, ea s-a întors spre public, cu spatele la animale, exprimând mulțumiri pentru apluzele primite. În acel moment, leul Ruslan s-a repezit asupra ei, apucând-o de șold. Jetul de apă pornit la timp de către recuzitorul Gheorghe Chiriagos a silit leul să se retragă, dar Lidia Jiga s-a dezechilibrat și a căzut la pământ.
În aceași fracțiune de secundă, din apropierea victimei, a țâșnit tigrul Amur, arucându-se asupra dresoarei, cu toată greutatea celor 200 kilograme ale sale. Mușcăturile lui la gât și la ceafă au ucis instantaneu victima, care nu a mai putut schița nici cea mai slabă reacție de apărare. Tigrul a târât apoi trupul prin arenă și nici jetul de apă proiectat asupra sa , nici gloanțele oarbe ce i-au fost trase în urechi de artistul român Alois Krateyl care, cu un curaj deosebit, a intrat între gratii, nu l-au făcut să lase victima. Abia după ce Alois Krateyl l-a lovit cu putere în cap cu furca de fier, tigrul șI-a desprins colții și s-a refugiat în tunel.
În vacarmul stârnit cu acel prilej, când restul animalelor alergau în toate părțile, ușa grilajului prin care se intra în arenă a fost uitată deschisă. Unul din lei a ieșit spre public, dar a intervenit oportun dresorul de cai, Krateyl senior, care a reușit să izoleze leul și să-l îndrepte spre cușca lui prin spatele arenei.
În arena goală, stropită din belșug cu sânge, zăcea trupul sfârtecat al Lidiei Jiga. Două femei din public, martore ale macabrei scene au născut pe loc; un bărbat în vârstă a rămas pironit pe fotoliul său, insensibil la agitația din sală: de groază. Inima i se oprise.
Era ora 21 : 32. În mod ciudat și inexplicabil, ceasul din camera hotelului unde locuia Lidia se oprise și el la aceași oră…».
Din raportul de expertiză medico-legală, a reieșit că pe corpul victimei s-au identificat 28 de răni anfractuase, rănile gâtului fiind însoțite de fractura celei de de-a cincea vertebre cervicale, însoțit de ruptura măduvei spinării și a grupului vasculo-nervos cervical stâng; răni ale cutiei toracice, cu fractura omoplatului stâng și a coastei a 9-a stângi. Rănile umărului drept au fost însoțite de rupturi ale arterelor și venelor femurale. Ca urmare a acestor leziuni a apărut o puternică hemoragie…”
Extras din raportul secției consulare de pe lângă Ambasada Română din Moscova:
“Este de remarcat că în discuțiile purtate la Harcov, atât cu artiștii români cât și cu cei localnici, odată cu sublinierea calităților excepționale de voință și curaj ale dresoarei Lidia Jiga, interlocutorii au avertizat-o în mod colegial asupra imensului pericol pe care îl reprezintă depășirea anumitor limite firești, încrederea prea mare în posibilitățile proprii de evitare a consecințelor ce pot fi nefaste.