poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2352 .



Peri-Fee-ria unui biker livresc sau Ștefan Manasia în cursa unei realități de lemn
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Maria Pilchin ]

2012-09-05  |     | 



Volumul de poezie „Motocicleta de lemn”, apărut la Editura Charmides în 2011, prin însuși titlul său, anunță un motocross lectural pe un teren existențial accidentat. Cu o capacitate cilindrică ce depășește nu doar cumințenia „poeziei de interjecții”, dar și poezia cerebrală a zilei noastre celei mai apropiate, Ștefan Manasia evită sensibilizările lirice, propunând sentimente, stări diluate în cuvinte și în interstițiile textuale și existențiale („între două depresii”), în largul autorului, într-un spațiu instabil. Intențiile exacte ale textului scapă cititorului grăbit, educat de un speedraliu lectural, viteza e rezervată, de această dată, mâinii care scrie, doar revenirea la text poate da senzația unei adevărate întâlniri cu sensul ascuns. Iată de ce am recitit acest volum la două zile după prima lectură!
Subiectul scriiturii e un personaj poetic multiplu a cărui profundă identitate se conturează treptat tot mai mult cu înaintarea în lectură. Tema identității personale transpare din locurile obârșiei sale, dar și din existența ca o geografie aparte, căci la Manasia trecerea prin timp e echivalentă cu intrarea în alt spațiu în care se produce detașarea de copilandrul naratar din „Ostroveni”. Textele poetului Ștefan Manasia trădează formidabile aptitudini literare de a transforma actul poetic într-un exercițiu continuu de (i)realitate. Realitate atroce sau banală, „realitatea raiată”, zădărnicia lucrurilor, iată punctul din care se evadează. Acest escape se face înspre „Ceva despre umanitate”, un fel de prezent continuu, practic ireal, înspre „Antwerpen”, și, într-o manieră aparte înspre „Ostroveni. Viața și contactele” și spre „Alevin” – un fel de „cele 4 puncte cardinale” de alternativă ale imaginarului manasian. Găsești aici și farmecul unor culori locale (clujene, flamande și de Ostroveni) și temporale (cele ale vârstei infantile cu acel „dă-mi măcar”, un fel de revenire prin căutarea obiectuală a copilăriei). Nu poți să nu identifici acele texte cu o savoare clujeană pronunțată, de „lume a Mănăshturului”, dar și pe cele din spațiul geografic al copilăriei, un fel de dihotomie textuală ce converge într-un singur punct, un fel de epicentru al zguduirilor prin care trece subiectul poetic în itinerarul evoluției sale. Citești aici un fel de bildungspoesie. Pare, inițial, că poetul își „scrie” propria sa intimitate, dar treptat înțelegi că tu ești eul din text, or, există dexteritatea celui care scrie de a provoca o empatie textuală din partea cititorului.
În epoca neobarocului, în care nu suntem, dar părem a părea a fi, pe autor îl interesează profunzimea naturii umane, mai bine zis natura acestei umanități. Realitatea lui Ștefan Manasia ne copleșește, lumea lui e făcută din corespondențe, un fel de heraldică secretă a textului, sper să pot demonstra această afirmație mai jos. Misterul numit realitate, iată prisma prin care am citit aceste texte, un fel de neorealism magic în partea vestică a literaturii române, o (neo)realitate de „Mamma Roma, Pier Paolo Pasolini”. În lucrurile mici se ascunde secretul celor mari, mai bine zis în lucrurile cele mai puțin semnificative, iată una din ideile cărții. Or, vorbim despre un poet care nu e lipsit de simțul realității, mai ales a celei marginale, un caz minoritar în mulțimea de scriituri-maculaturi produse azi.
„Idealismul romantic”, nimic altceva decât un spectru aparent sacru al (ne)referinței într-o lume a altor idealuri: reclame, nebunia refulată spitalicește și nu artistic, „adică nu e nimic” din romantismul canonic și nici nu poate fi. Într-un interviu Ștefan Manasia afirma că poetul are o „încredere” de tip neo, post (dacă ținem morțiș, anti) romantică în ceea ce va scrie. Vom duce această idee până mai departe afirmând că ceea ce face poetul clujean este mai degrabă un preromantism anacronic, făcut metodic pe ruinele unei lumi apuse („ruinurile vechiului Ostroveni”) la orizontul (sau poate deja ruinele) unui New Age literar și de toate soiurile. Căci tot ce face Ștefan Manasia cu poezia în această carte, volens-nolens, te aruncă într-o formă de disperare, un fel de simptome de retragere dintr-un spațiu malefic de care ești dependent.
Există o stare kafkiană aici, unde cronotopul praghez e înlocuit de unul vest-românesc: „Orașul din vest înnebunește / Și e arat cu motocicletele”. Această dimensiune mai mult decât urbană, arhitecturală și umană e populată de „omul, această gânganie mistică”, vers mai mult decât kafkian, care te face să meditezi la un posibil bestiar mistico-uman de „zombies & lipitori dialectice”, acei „zombies care-ți înfulecă taxele și concediile”. Umanitatea, deloc antropomorfă din poemele manasiene, e un fel de „toți sunt unu și unu e toți”. Astfel, „Miguel (de Cervantes ?) surâde eretic... gândind ce părți ar mai trebui amputate”. „Umanitatea în biți”, o umanitate fracturată, amputată, metamorfozată de „supremația mașinilor metrosexuale”, iată imaginea ansamblului omenesc propusă în acest volum. Întrebările și stările angoasante de „o abia strunită melancolie suicidară” abundă din plin în acest spațiu livresc.
„Fantasmele Pepsi”, frumusețea prețuită în euro, „castraveții plastifiați”, „mormane de vorbe” nu fac din oameni decât niște „cadavre-nflorite” baudelairian în alt cronotop, diferit de cel al francezului simbolist. Autorul și-a asumat seducătoarea sarcină de a transforma iureșul de informațiile în imagini emancipate poetic, fără risipă de epitete, dar și fără nonconformismul infantilo-adolescentin de care este plină poezia la zi. Poezia lui Ștefan Manasia e majoră (ca și cele 18 poeme din „Ostroveni. Viața și contactele”), vaccinată și fără obsesiile hormonal-acneice ale unor poeți mai mult decât maturi biografic. Dedublarea vizuală a realității, lumea himerică a poetului Manasia te face, însă, să te întrebi dacă ai ajuns în fața unei aventuri a imaginației sau în fața unei imaginații a aventurii. Totuși textul te plasează într-un anumit spațiu, sub un anumit firmament unde poezia e o deprindere mintală și definitorie pentru ființa ce o produce. Aceste poeme le simți fizic, le somatizezi, există momente lecturale în care te alături poetului în căutarea unor experiențe pe care încă nu le-a(i) găsit.
Autorul nu propune de-a gata idei geniale, soluții directoare, el meditează. Un fel de meditație șamanică, panta rhei-că. Înțelegi la un moment dat că poemele nu au fost scrise pentru a suscita dezbateri, există o autosuficiență în acest microunivers poetic, un fel de diarium literarium de sertar, un jurnal literar care se face fotografic, cu stop cadru. Citești aici o limpezime minuțioasă în paginile acestui volum, o rigoare aproape algebrică în a expune fapte, ce stau cumva criptic în spatele stărilor și ideilor, un fel de ambiguitate fundamentală și necesară. Or, textele lui Ștefan Manasia sunt atât de vaste încât cuprind diferite caractere și temperamente lecturale (tipuri de cititori). Există afinități secrete, ascunse sub iluzoriul All are welcome in my text. E celebra tehnică borgesiană de a flirta cu cititorul. Dar chiar și la acest nivel, textele asigură fericirea ca formă de lectură. Există însă o profundă coerență în această carte și ea ține de eul care produce ideile, acesta este cheia sau măcar chelarul ce te poate apropia de text, de considerația instinctivă a vieții și a lumii.
În aceste probe de viteză există și fragmente de poezie arhetipală, un fel de haiku, la o lectură mai atentă: „cai-negri-n-canionul-întunecat/ pe-cerul-portocaliu-glisează/ soare-lipsit-de-putere”. În câteva poeme apare ostentația unui lexem care nu trăiește în coloanele dicționarelor, cuvântul acela pe care îl știm cu toții, dar ne prefacem a nu-l ști, cel al erosului fără perdea, azi în epoca „savanților postsaussurieni” descifrând semiotica actului erotic. Un trop nordic, un kenningar chiar, care ne-a surprins, a fost „cuțitul viclean ca prima iubire”, o iubire de cuțitar de mahala sau iubirea unui periferic, (peri)Feeria acelui sentiment care marchează până în profunzimea umanului, care poartă în sine originea „stindardului ratării”.
Fetițele copilăriei și șotronul lor ne-au indus o stare cortazariană, viața ca un joc și ca o realitate de cadrane care solicită măcar doi jucători, dar fără un număr maxim, poate juca toată omenirea, cu cât mai mulți jucători se vor implica, cu atât va dura mai mult, pentru a juca avem nevoie de o piatră, un loc (neted și fără gropi) pe asfalt. Un timp al copilăriei în care se aruncă și se adună pietre din căsuțe, din „La Casă!” Săritul într-un picior, un fel de „amputare” ludică, iată omul adevărat al prezentului, căci acolo pe terenul de joacă se formează omul de mâine. Teatralitatea din jocul copilăresc parvine și în „viața ca filmu’ în care toți jucăm”, iar fetițele din șotronul de ieri au ajuns cu „botox în obrăjori”, o mască a realității cosmetice ce alunecă treptat spre cea de „Morpho Electra”, o damă cu camelii a viitorului electronizat.
Australia din universul copilăriei „apărută între bălțile din curte”, acea Atlantidă a minții puerile, marea vânătoare a prințului din Levantul naiv, toate conturează un spațiu edenic din care s-a produs exodul firesc, dar și durut, acolo se revine, în „lumea numită Ostroveni”, escapada, însă, făcându-se din: „abatoarele, măcelăriile ANGST, Literele, Trezoreria, Primăria de cartier, Banca Transilvania” ca prin curse low-cost să se ajungă în „subparadis” în care logosul nu e decât „cinci litere prăpădite”.
O carte eminentă în genul său, una bogată în peri-feerii existențiale. Viața ca o excludere, ca o marginalizare, iată mecanismul volumului. „Parcul rozelor transformat în paradisul oamenilor de afaceri”, un fel de privatizări ale spațiului și ale edenicului, iată ideea ascunsă din spatele acestui vers. O lume-echivalență a „Spitalului 9”, cu „prize și reprize și remize”, cu „sori artificiali” și „războaie chimice” din care scapă motocicleta livrească a poetului Manasia. Materialul acestui mijloc de transport bucură prin căldura sa organică și imaginea arhetipală, dar îngrijorează în privința eficienței sale logistice, de transportare la mari distanțe, departe de această lume a nebuniei contemporane.
Înfățișarea materială a cărții este excelentă. O grafică digitală realizată de Ovidiu Petca de o vizualitate limitată la monocrom și extinsă prodigios la linii, curbe și spații centrifugal-stereometrice ce amintesc de imaginea unei carapace sau a unei matrix mundi, imagini ce recreează complementar cartea printr-un cod grafic paralel. Așa cum orice explicație teoretică constituie o limitare a intuiției, am încercat să intuim aceste texte și nicidecum să le definim. Cartea conține un miraj al posibilităților diverse în ale cititului. Mă întrebam dacă autorul e în stare să decripteze total volumul la o eventuală solicitare (cam deplasată de felul ei). Răspunsul este nu, nu poate, căci, textele manasiene sunt mai mult decât o sumă de stări cu marca Ștefan Manasia, de fapt, aceasta este soluția unei cărți bune, iar „Motocicleta de lemn” este o carte mai mult decât doar bună!


Text apărut în revista "Tribuna", Cluj, preluat fragmentar de ziarul "Timpul", Chișinău.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!