 |
|
|
|
|
|
|
|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
|
|
|
||
|
|
Promo: 
|
         
| ||||
| Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Concurs Comunități Special Tehnica Literara Multimedia | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ De la Timisoara 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-08-19 | |  eu sub pălăria din mîna domnulul silișteanu, cel mai înalt cu ochelari dar căruia nu i se vede fața - florian silișteanu, în partea cealaltă de la sile - nicolae popa; pe primul plan, aproape de aurelia borzin, care face fotografia - ion diviza; în stînga fotografiei - sandu cupcea; la mijloc - Aurel Begu. Din momentul în care a intrat Florian Silișteanu în sala de lectură a bibliotecii O. Ghibu, ne tot șoșoteam cu Aurelia Borzin dacă este sau nu este dumnealui celebrul poet. Eu negam categoric orice asemănare cu omul din fotografia din pagina autor a poetului de pe agonia, cum neg și acum. În fine, mi-am luat eu inima în dinți, m-am apropiat, și cu cît eram mai aproape de dumnealui, cu atît mi se părea mai mare, mai înalt și mai groaznic. Ecaterina Bargan îmi zice am îndrăznit eu să rostesc. Știu sigur că m-am bîlbîit undeva, dar nu-s sigură că observase, fiindcă am și forțat un zîmbet fără emoții. M-a privit prin ochelari cu o mimică evident uimită, de parcă stăteam pe o cămilă în fața lui, totodată întinzind mîna dreaptă pe care avea o brățată simpatică cu iconițe. Încîntat, încîntat..., nu mai țin minte ce cuvinte însoțeau încîntarea silișteană. Nu a crezut săracul că sunt chiar așa pitic de copil în realitate. Lansarea propriuzisă a început-o domnul Nicolae Popa, mărturisind că l-a cunoscut pe Florin Silișteanu pe poezie.ro, cel mai prestigios site literar, și s-a gîndit dînsul că dacă este și domnul Silișteanu acolo, atunci se merită să devină și el membru agonic. A mai spus că sunt multe persoane prezente pe care le-a cunoscut pe același site. Nicolae Popa a spus că va reveni mai tîrziu cu cîteva gînduri pe care le-am formulat în drum spre această bibliotecă și că ar fi cazul să vorbească mai mult poetul Silișteanu, care e facut ca să-l tot asculți. Și-a exprimat admirația pentru epigramistul Ion Diviza în poeziile căruia umorul se ia în serios sau viceversa. Ion Diviza zicea că îl cunoaște de prin 2004-2005 pe Florian Silișteanu. "Un poet turbulent ce a stîrnit multă polemică, care s-a remarcat prin atitudinile sale tranșante față de anumiți poeți. Față de personajele care s-au obișnuit să facă mai multă gîlceavă decît să scrie, sau care scriu numai de dragul scrisului. Dar ne-am cunoscut și din cele ce-am scris. Și am remarcat de la bun început că fratele Silișteanu este un poet care este foarte mult cert cu limbajul de lemn. El este poetul care a decis să reinventeze Limba Română și a reinventat-o foarte talentat. Mă bucur că a ajuns aici, să putem vorbi cu el față în față." La care domnul silișteanu a răspuns că este fericit alături de colegii de litere, că pentru noi a venit. Tot Ion Diviza spune: "La început îi citeam versurile cu o anume reticență. Prea căutat mi se părea cuvîntu-i și prea inversat. Scria într-o stilistică inedită și-mi părea că parcă nu-i scris în Limba Română (aceeași întrebare a pus și silvia caloianu cînd domnul silișteanu citea din ardumaș, în ce limbă e scris?). Așa cum noi aici, în Basarabia, încercăm să reinventăm Limba Română. Este original ce scrie. Parcă-i, dar parcă-i scris chiar de Dumnezeu. Ne aduce poezie nouă. Poezie care se citește în conformitate cu dispoziția și care e în stare să te emoționeze. Primele poezii trebuie să le citești cu mai multă răbdare și apoi intri în universul lui poetic. Dacă Nicolae a venit cu gîndul să scrie un articol, eu o să vin cu o epigramă, cu trei de fapt. O să le citesc în ordine inversă decît cum le-am scris. Concluzie: La lansarea volumului Pămînt nicăieri de Florian Silișteanu Pe terra nu avem pămînt O spune franc acest maestru, Deci să mă credeți pe cuvînt Că-i Florian... extraterestru Manifest Pămînt nu-i nicăieri, nici de mormînt Azi pășunismul e o nerozie; Țăranii lui Coșbuc, ce vor pămînt, Să fie expulzați din poezie! Descoperire Strîngînd în pumn sămînța bună Brăzdînd și cosmosul și netul, Eu am găsit pămînt pe Lună De unde e picat poetul Nu o să arăt gesturile și aplauzele, cum ar fi făcut caragiale, dar vă spun cu mîna pe inimă că erau niște fețe fericite în acea sală răcoroasă cu poezie și oameni buni. Nicolae Popa: Acum îi dau cuvîntul silviei, că ea îl cunoaște mai bine pe poet. Silvia Caloianu: Eu nu prea îl cunosc pe Silișteanu și din cauza aceasta nu pot spune aproape nimic. El are un fel de a fi în poezie, cum are un fel de a fi în viață. Este o persoană legendară. Despre el se poate spune multe. Este un suflet larg cu inimă mare și de asta are dragostea atît de mare (aici mă gîndeam că silvia vorbește de eminescu, și sile tot pe aproape gîndea, adică Eu am impresia că vorbiți despre mine de parcă am murit a zis cumva mai tîrziu). Poetul mereu îndrăgostit (îndrăgostit de paseri, aș adăuga eu). Parcă a pornit de la Nichita Stănescu, de la cămășile celea (chiar în ardumaș găsii acum se rupea cămeșili iată-n focu zdrențili...) și de atunci te tot rotești în jurul cămeșilor și a cusutului cămeșilor. Ai făcut un stil din asta, din ilogica asta în poezie, deși există o logică în toate. Și anumite repere pe care le anunți. Poate după cartea asta o să-ți faci un alt stil în poezii. Nicolae Popa: Ați conflictat cumva pe poezie.ro? (a intervenit curios domnul popa, aplecîndu-se deasupra mesei cu fața înspre silvia, care stătea pe fotoliu exact ca și florian silișteanu, adică lîngă dînsul; eram și eu curioasă să știu dacă) Presupuneam eu că nu au polemizat, deși în genere nu prea am avut treabă cu polemicile domnului Silișteanu de care vorbea și Ion Diviza, mai jos. Silvia Caloianu: El este repetitiv. (își continuă silvia gîndul de parcă întrebarea lui nic pop a ajuns cu întîrziere pînă la ea. și aici minunea zilei, nu zic că n-au mai fost și altele, dar în cel mai culminant moment îl sună cineva pe domnul silișteanu, silvia își continua discursul, deci se aud două glasuri în sală). Nuuu, nu am polemizat deloc. Pe florian îl sunase un deputat. "Știu eu de ce m-a sunat. Fiindcă i-am scris un portret în glumă și vrea să mă plătească..." zicea poetul glumeț. Silvia Caloianu: Te-am întrebat dacă te vezi cumva schimbat după cartea asta, să treci de limite. Florian Silișteanu: Eu nu sunt încă pregătit să vorbesc cu o anume latură a limbajului bătrîne, dacă te mai miști - limbajul e parcă însemnat de o sabie. Și m-am bucurat atunci cînd cîțiva oameni au spus că nu m-am găsit încă. Îmi plăcea cînd Silișteanu utiliza în vorbire expresii poetice, cum ar fi "limbajul însemnat de o sabie". Ion Diviza: Silvia, te-ai contrazis. Ai spus că nu-l cunoști și totodată că-i repetitiv. (aici se-ncing spiritele. eu mă gîndeam dacă să întreb de au polemizat ei doi pe agonia, adică dacă a conflictat silvia cu ion. m-am abținut, că era tot mai interesant dialogul) Florian Silișteanu: Am sentimentul că vorbiți despre mine de parcă aș fi murit. Încă nici n-am sosit (a cuvîntat sile revoltat). Mă bucur că suntem aici, împreună, și că suntem numărați pe degetele domnului. Eu dacă mă trezesc și mă uit în fereastră și nu văd o pasăre, un om, un soare, sau pe sora Caloianu sau orice altceva, am tendința de a mă sinucide. (aici mă gîndeam că sile avea un plan din timp. Vezi unde și-ar fi avut utilitate hamacul primit în cadou, soro? Sus, într-un copac, unul din fața ferestrei distinsului poet). Și atunci iau stolul. În așa stare scriu poezii. Florian Silișteanu: Gărgărița aia cu fotaparatul, nu te mișca atîta. Nu, tu poți să miști. (ambele replici mi le adresează mie). Voi, bătrînii de lîngă mine, voi nu faceți nicio mișcare. Vă citesc acum 2, 3 poezii. se deschid cărțile eu nu strig un clopot ca nu cumva să aud în mine ce nu pot striga în alții. de aceea poate că într-o zi numele oamenilor se vor scrie cu îndoiala umbrei voi muri la drum într-o distanță din nou leg anul tău de-al meu înșiruind cîteva stele căzătoare pe o ață doar ploaia potrivește ceasul se dă ora precisă buruienilor li se taie frunza cea mare se deschid cărțile cele mari Doamne pe mine cui vrei să mă lași între pagini? Cui vrei să plâng și mai cu seamă de ce vrei să mă pierzi Ai ajuns cu bine acasă te întreb și tu în loc să-mi răspunzi duci mâna la tâmplă ca și cum din ea ultima mea pasere a uitat că trebuie să zboare eu nu strig un clopot ca nu cumva să aud în mine ce nu pot striga în alții. (Pămînt Nicăieri, pag. 13) Florian Silișteanu: Eu numai două poezii cred că am scris frumoase. Asta ți-o dedic ție (adică mie; deci nu mai puteam de mîndrie). pur și simplu ar fi trebuit tăiată marea împărțită-n adâncime valurile numărate în picioare nu în gând valurile din pământ din distanța sfinților ce sosesc iar în icoane numărăm orbii din ochiul orbului în așteptare e deschis vederea doare ar fi trebuit ca paserea să nu aibă aripi poate nici nu are numai le vedem că sunt aripile din pământ timpul de-ar fi fost femeie măritam secundele sfinții din icoane întorcând din drum ochiul dincolo postum eram doar îngrijorat (Pămînt Nicăieri, pag. 17) Florian Silișteanu: Cîinele apei, domnul Nicu m-a rugat (adică ion diviza). câinele apei pe marginea soarelui se așează o pasăre latră la ea câinele apei cum aerul nu mai doare prima aripă se reașează la trup cealaltă bate lumina spre sud tot mai dese bărcile goale pescarii întind plasele cu ochiuri mărunte nu cumva să scape un om sfinții se adună într-o icoană singura prima lacrimă unicul pește neprins poate cel de aur trei dorințe în căutare de sine taie vântul distanța valuri mari aduc la mal trupul apei înfrigurând clopotul singurul martor al acestui oraș în care noaptea vâslește alte păsări spre cer se arată o stea pe marginea lunii se așează o aripă latră la ea câinele apei cum aerul nu mai doare prima pasăre întrupează întunericul din sud cealaltă ești tu lumina (Pămînt Nicăieri, pag. 30) Florian Silișteranu: Ați vrea să vă citesc un poem cu ardumaș? (răspuns pozitiv entuziasmat. Ni s-a citit ardumaș de pîntecul, pag. 24, ardumaș da cîrdul lunii, pag. 48 și ardumaș în apa lunii, pag. 49) ardumaș în apa lunii cârda lumii stă să fete drumului un șal din verde țâța duicu trilu lemnu a-nflori din ramu semnu ardumaș în apa lunii be sătul în ceru gurii legănatu plinului din ciuda veninului caldarâm șuie margu stă în capu mesii toate nunta mea miresii lunecându gându baba blăstămând oala și cioaba ardumaș în apa lunii scuipă focu muma ciurii scară urcă i coboarâ luminând trasu pâ sfoarâ scurte din podoabili cade-n frâu de lamnu surdu numa cârdu linu taci îmi usucâ a plesnitu ardumaș în apa lunii spicu grâului uscatu ardumaș din pita apei lunii zilei rupt e sacu șară dură-n bătătură dumicat strâns laț la gură moare dropia se teme să nu fete aripă ardumaș la cânepă burta grea pe mânecă ia că vini o zăpadă ptiu vederea nu mă vadă șchiop e ochiul suie dealu ardumaș la vale șaru troica vase de pământu rumegă din iesle gându Florian Silișteanu: Vă mulțumesc foarte mult. Din ardumaș n-am înțeles nimic, dar m-a amuzat felul în care poetul nostru recita întorcîndu-se cînd spre silvia, cînd spre nicolae, cînd spre mine. Nicolae Popa: Este momentul cînd mă duce gîndul la o generație. Și eu mă consider ca făcînd parte din aceeași generație ca și Florian. Nu generația mai veche, a lui Dabija, ci a noastră. Debuturile au fost într-o perioadă cînd poezia nu avea libertatea pe care o are acum. Oare nu din faptul că noi am trăit un fel de poezie și anumite stiluri. A trecut Coșbuc, Stănescu, Blaga. Am reluat lecturi pe mai multe registre, în mai multe contexte și nivele. O generație ca a noastră nu se va mai repeta. Acesta ne este avantajul. Dacă am reușit dintr-un defect să facem calitate, ca și partea de lucruri pe care altă generație nu o va putea face. Cum unii sunt la a 3-a, a 4-a carte, și au posibilitățile lor de a veni cu ceva nou cînd și-au consumat un anumit stil. Nu cred că va mai fi o ruptură poetică. Cred că poezia va deveni din ce în ce mai plictisitoare. Și mie îmi părea rău că nu fac parte din generația lor atît de distinctă, deși nu vroiam să sar brusc în bătrînețe. Florian Silișteanu: Eu mă simt ca o pasere mică, nu ca un vulture. O să vă citesc 2, 3 poezii cu care mă împrietenesc cu voi, mai ales cu tine soro. (privind înspre silvia) De bună voie... Unele case sunt pe dreapta În orașul acesta însă, pământul cu uși și ferestre se află pe stânga Ca o inimă Ca o inimă Ca o inimă Câinele mușcă din drum Prin sângele meu trece o salvare cu sirena pornită Muncitori cu zotile dărâmă o casă Cât o inimă Cât o inimă Cât o inimă Unele zile încep numărate În orașul acesta însă numai femeia știe rostul cifrelor până la unu pănă la mine pănă la unu - Fiți vă rog amabil pe care parte a drumului trece Dumnezeu când se întoarce acasă? - Nu știm, noi locuim în partea cealaltă! (Pămînt Nicăieri, pag. 140) Semn e i-am spus Pleacă și el s-a uitat la mine și a plecat a sosit a doua zi în zori și i-am spus iar Du-te a treia zi a venit din nou de această dată însoțit pe camp crește un măceș E înaltă iarba Bate vântul din sud se aud câinii pe drum o femeie Cine sunteți i-am întrebat pe cei doi odată de două ori Cine sunteți am zis bin ear fi să vă vedeți de ale voastre Sunt tînăr silvia caloianu sunt tînăr (așa recita cu sunetele prelungite și tendință de a convinge că așa este) Pe cîmp iarba uscată acoperă hoitul primului strigăt Vîntul șuieră prin țepii ascuțiți ai măceșului Ustură și doare dar vîntul șuieră mai departe Sîngerînd șanțul care mai mușcă din drum Doamne tu ești? Iar El a zis Sunt tînăr fiule! (Pămînt Nicăieri, pag. 143) Nicolae Popa: E bun chiar acest recital. E o dovadă la ce spuneam mai înainte. Această paletă de nuanțe pe care o întîlnești tot mai rar. Acesta este un mod care ne face mai distincți în perioada de trecere, perioada de tranzit. Am fost tot noi ăștia care am încercat să cuprindem timpul prin care am trecut. Și mai am o dorință. Vroiam să zic că am așa impresie că oricine își dorește să vină în Chișinău îi este foarte simplu să vină. Adică este nevoie numai de dorință. Pe cînd procesul invers este mult mai complicat. Apar tot felul de probleme. Uite vreau și eu să vin la Iași sau chiar la Pitești pentru un recital de poezie. Cred că s-ar găsi lume cu care să stăm de vorbă. Eu m-aș bucura și de un recital în Chișinău, fiindcă, vă spun pe cuvînt, n-am fost la nici unul. Și nici bucureștiul nu l-am văzut. Dar asta e o chestiune de dorință, îi dau dreptate Silișteanului. Într-adevăr, nu putea nic pop să înceapă discuția cu tema asta. Este ca o poezie bună care trebuie citită la mijlocul cărții, cînd intri în ritm. Florian Silișteanu: Eu cred că noi din asta și murim. Că tot așteptăm. Lasă Cred că de asta suntem noi muritori. Că așteptăm. Am venit absolut singur cu îngerii mei și cu nebuniile mele. Am fost și la Cernăuți. Uite o să-l iubim pe Silișteanu, data viitoare o să fim și mai puțini. Îl luam pe deputatul ăla că-i bogat și umpleam vreo trei camioane cu copii și era sala arhiplină. Sunt fericit frate, înțelege că am nevoie numai de voi, cei care ați venit de bunăvoie. Nicolae Popa: Pentru noi ar fi interesant să avem experiența de lectură de dincolo. Florin Silișteanu: Uitați aici este ultimul număr din revista lui Argeș. Luați cu toții. Scuză-mă bătrîne că te întrerup. Uite surioară, hai să mai schimbăm și cu tine o temă. Silvia Caloianu: Vreau să-l completez pe Nicolae Popa. Silișteanu a vrut să vină cu poezia lui aici. Am vrut să fie mai multă lume. Nu îl interesează radioul sau presa noastră, a vrut să vadă oameni. Și vreau să spun că a fost cu carte romînească la Cernăuți, acolo unde sunt flămînzi de limba română Și a văzut oameni. Florian Silișteanu: Probabil că am greșit eu și am creat un lucru bun care nu este încă . Și mă pregătesc să revin. Silvia Caloianu: Vă mulțumesc vouă, celor care ați găsit timp să veniți. Florian Silișteanu: Sunt leneși ca gheața. Adică noi suntem. Cu gheața am avut noi altă poveste. Dar asta s-a întîmplat înafara lansării. Ion Diviza: Ai scris polemici și poezie. Nu despre asta vroiam să zic. Mă interesează, că-s ziarist, ca și toți oamenii de litere, cum treci tu de la articole cu logică ordinară la poezie cu logică neordinară. La noi, omul care scrie un articol, este om știut, cel cu poezia rămîne anonim. Mi-i foarte interesant să știu cum treci din registrul informativ în cel liric. (o întrebare foarte solidă, și un răspuns pe măsură, zic eu) Silvia Caloianu: El scrie articole tot așa cum scrie poezie. (rîzînd cu poftă) Florian Silișteanu: Totul se petrece pur și simplu. Este ca și cînd din patul tinereții tale, ieși din focul acela de iubire, și știi că după trei cucoși trebuie să ieși din pat, de lîngă bătrînă, și să te duci la lucru ca să aduci o pâine acasă. Și ieși cu urlete, cu disperare, dar lucrezi cu aceeași plăcere, cu care aduci pîinea acasă, să-ți vezi copiii sătui. Sunt oligofren. Doar două cuvinte. Un cărturar m-a învățat un cuvînt. Se numește bucurie. De la cel mai simplu gest pînă la celălalt. Eu nu aștept nimic de la nimeni. După războiul din Serbia am avut o carte. Prietenii mă întrebau cîte milioane am luat pe treaba aia. Și de atunci eu sunt recunoscut acolo. Eu sunt un măgar și jumătate. Eu primesc orice dar nu de la oricine. Uite nu-ți place vaca lui că are chelie și că-i bătrînă, nu o iei că nu-ți place. Am sensibilitatea să vînd poezii. Am prieteni cîrciumari, primari Dacă-i director de bancă Cartea asta un director de bancă a văzut-o, nu m-am dus eu să mă rog hai cumpărați-mi și mie zece bucăți. Am dat 40 de cărți pe 250 de mii, asta nu se întîmplă în fiecare zi. N-ai de ce să te superi. Eu sunt primitiv, sunt needucat, nu mă pot abține. Dacă văd că unii sar în gîtul altora din neputința de a realiza ceva, îmi vine să-i bat. Sau pur și simplu să faci o limită între afectul dedicat poeziei, și rațiunea necesară articolului. Dar mi-a plăcut asocierea spontană pe care ne-a adus-o sile. El nu te lasă nicicînd să te plictisești. (și aici filmulețul a luat sfîrșit, din lipsă de memorie) Mai departe nu a fost timp să se întîmple prea multe. Ce am memorizat eu este starea lui Silișteanu de la Pitești, cînd s-a întîlnit cu o prezentatoare renumită în stadionul Nicolae Dobrin, și era 10 august 2008. Zice Mă simțeam ca un arab care ține într-o mînă o bombă și în alta o bancnotă de un dolar. Ceva despre raportul bogăție sărăcie și evident despre un oarecare război. Am mai memorat cum după ce i-am servit pe toți cei prezenți cu griliaj (moldovenii știu ce-i asta), Silișteanu a zis bre, voi ați pus piatră în ciocolata asta. Și s-a uitat țintă la mine botezîndu-mă Ecaterina - fiica pietrei. Îl rugam din tot sufletul să îmi lase un autograf normal. Nu mi-a reușit. Fiicei pietrei îi e dedicată și cartea, plus un nu scris cu majuscule după. Nici acum nu știu ce semnifică, mă gîndeam că poate-i terminația numelui SilișteaNU, precum și a surorii CaloiaNU, sau că repetam eu nu nu nu, nu scrieti acolo pentru fiica pietrei, și s-o fi enervat omul. Am rămas cu amintiri plăcute de la această lansare la care au participat douăzeci de oameni de suflet, cîți am fost. Am citit și cartea Pămînt Nicăieri pe nerăsuflate, și comoara de om din poetul Folorian Silișteanu mă mîndresc că am cunoscut. Să ne trăiești frate Siliștene, și să mai vii!
|
|||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
| ||||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. | | ||||||||
| ||||||||||
Texte Recomandate
|
