(foto: coperta 1 şi coperta 4)


Vă anunţăm că ieri a apărut volumul de poezii semnat Dana Banu: „poezii din ţara lui elian”. Lansarea sa în cadrul cenaclului literar „Agonia” va avea loc la Deko, la o dată ce va fi semnalată de către editorii site-ului. Oferim mai jos prezentarea introductivă.

*

Poeziile Danei Banu sunt tot atâtea călătorii „spre marginea lumii” în căutarea unei „ţări inocente”. Pe de o parte fluxul „vieţii spre moarte” subversionează şi pare a supune rând pe rând risipirii punţile de conştiinţă, memorie, limbaj. Este un flux al lumii ca joc al apariţiilor cu darul inefabil şi totodată fulguranţa lor dramatică.

Cântul orfeic descoperă odată cu „fructul copt” al iubirii o înstăpânire a absenţei şi răcelii ce nu pot fi abolite în lumea ca univers închis în propria imanenţă şi bordat de moarte.

O lumină caldă, discretă, răzbate însă mereu în „casa fiinţei” „cu uşa mereu deschisă a plecare”. Ea trezeşte sâmburele metanoiei livrat cu o frusteţe dezarmantă: „dacă aş număra fiecare cădere a danei banu/ şi fiecare grimasă a ei fără de har/ s-ar face tăcere”.

Delicateţea neconstrângătoare a chemării transcendenţei din miezul pământului asaltat de absenţă este răvăşitoare: „în inima rece a pământului Dumnezeu picta icoane”.

Pelerinul devine în fragilitatea şi vulnerabilitatea sa purtător al vocilor şi hainei alterităţii, al elanului misteric, transcendental.

Elegiile Danei Banu adăpostesc polifonic strigătul lumii în diversitatea sfâşierilor baccantice între dorinţă şi suferinţă, precum şi lumina învăluită a liniştii în care se face simţită chemarea divină şi moartea apare „îmblânzită”.

Poeta nu trasează linii definitive ci eliberează cântul existenţei în plurivalenţa indefinitelor sale modulări. Ea descrie parcursul interior şi cuceririle de teritorii în concreteţea sinuoasă şi oglindirea lor reciprocă.

În poezie se întretaie zone de ruptură şi discontinuitate cu zone de atingeri şi continuumuri de prezenţă.

„Pierderile” şi „aflările” punctează ritmul şi respiraţia largă a trecerii frontierei în care „niciodată nopţile nu au fost mai albe şi calea mai aproape”.

Cititorul e adus în pragul de a răspunde provocării pascale cu propria fiinţă: „cel care va citi mărturisi-va în cele din urmă risipirea, uscăciunea sau roua”.


Florin Caragiu