Generație 2000, dormi liniștită, Marin Mincu veghează pentru tine!


Suntem bucuroși să recunoaștem că prestațiile cenacliste ale cunoștinței lui Umberto Eco, cât și energia de veșnic debutant au rezultate... Încet, încet, precum viziunea filosofică despre lume a unui limax, în iarba înaltă și udă, generația se ridică din proiect, i se îngroașe vocea, îi crește mustața și părul în locurile expuse tematic în poezie și, în răstimpuri, face spume la gură și la încheieturi. Cîțiva băieți vor bătaie! Alții ne devin simpatici, își fac loc prin reviste, dau sfaturi și ne sugerează că deja înțeleg fenomenul literar... Parcă s-ar întrezări niște țăpligi desprinse din personalitatea domnului Mincu, întocmai ca personalitatea unui adolescent teribil, căruia i s-a dat importanță și i s-au validat ieșirile, fiind convins acum că expirația lumii funcționează după inspirația lui. Să sperăm că băieții nu vor moșteni și disprețul total față de competitor, imaginea lui de râmă umanoidă, obligatoriu frântă, din reprezentarea marțialului critic.
Odată, anul trecut, în redacția Vieții Românești am participat întîmplător la un moment ilustrativ pentru multe dintre cele sugerate sau chiar spuse de către noi. Marin Mincu i-a spus dintr-o dată lui Constantin Carbarău, redactorul șef al revistei Sud, următoarele: “Dumneata ar trebui să te simți onorat numai pentru că ai avut ocazia să stai cîteva minute în aceeași încăpere cu mine.” Nu avuseseră nici măcar un conflict înainte, nici după asta. (Este adevărat, diferența de sensibilitate este mult prea mare.) A fost așa, pur și simplu, ca o vocație...
Vă dați dumneavoastră seama, confrați și cititori de rând, cît de onorați se simt cei care au fost la același frizer, au salutat aceeași femeie, ori au folosit o toaletă comună?
Totuși, pentru abnegația de care a dat dovadă față de cei care aveau neapărat nevoie de poezie, trebuie felicitat. Le-a dat o revistă, le-a publicat cărțile, ba chiar a reușit și subvenții de la minister. În ceea ce privește întrecerea cu Nicolae Manolescu, implicit cu generația acestuia, are ceva șanse, deocamdată secrete, mai ales cu cât directorul României Literare, sub acest aspect, stă, de mult timp, pe loc...


Literatorul, nr. 9-10 (61-62), 15 martie 2005