| = "Undeva la rasarit de neliniste" | Codrina Verdes [18.Jul.04 12:05] |
| Poezia ta m-a facut sa-mi reamintesc de un proverb mentionat in cartile Ilenei Vulpesc: "o fapta rea se indreapta printr-o fapta buna, o vorba rea nu se-ndreapta prin nimic". De aici si greutatea cuvintelor care dor...uneori. O poezie care parca dezvolta acest proverb. "sa inventam O altfel de durere", parca e corect :) | |
| + taceri si cuvinte | Mae Stanescu [18.Jul.04 12:40] |
| foarte frumos, cursiv, amplu... | |
| = stapan peste ele, cuvintele! | Bianca Iulia Goean [18.Jul.04 12:47] |
| "pentru că devin păsări cu două capete și doar o singură inimă pentru că au un gust sărat care nu ne părăsește niciodată" ai reusit sa le aduci din imaterial in fata ochilor nostri, si inca trebuie sa ne ferim, sa nu ramanem orbi. dar, sa am grija, sa am grija, credeam ca sunt strunite bine, ele, cuvintele... si totusi nu cred ca ne-au fost daruite ca sa ne tainuim gandul, le siluim noi, straini demiurgi... | |
| = inca un poem despre cuvantul tacut si cuvantul grait | Ioana Barac Grigore [18.Jul.04 13:17] |
| poezie buna, indiscutabil, dar "tacerile" nu cred ca au "pantecul feciorelnic". nu. felicitari ioana | |
| = pentru Codrina, Mae, Bianca și Ioana Barac | Virgil Titarenco [18.Jul.04 18:38] |
| Mulțumesc Codrina pentru atenție și atenționare. Cred că depinde de ce vrei să spui. Eu zic că am vrut să pun accentul pe fel nu pe durere. Mulțumesc și de amintirea Ilenei Vulpescu. Superbe lecturi. Mae, mulțumesc. Știu că tu trăiești mult în interiorul textelor. Spune-ne ce vezi acolo. Mulțumesc, din nou. Bianca, Bernard Shaw, dacă nu mă înșel, spunea că, "cuvintele ne-au fost date să ne ascundem gîndurile în spatele lor". Cinic, nu? Poate că nu a totdeauna așa. Uneori sînt niște măști transparente, atît de transparente. Plăcut surprins că revii. Ioana, ai răsărit din ascunzătoare? Depinde de perspectivă în ce privește tăcerile. Și o fecioară poate păcătui cu gîndul dar "tehnic vorbind" rămîne fecioară. Oare nu sînt așa și tăcerile noastre? La urma urmei există o dsitincție între a cugeta și a rosti, nu? | |
| + o singură inimă | Alina Manole [18.Jul.04 23:02] |
Consider că poemul are ca sistem de referință versurile pe care le-a remarcat și Bianca: pentru că devin păsări cu două capete și doar o singură inimă În jurul acestora, poetul creează o lume, la răsărit și la apus de neliniștea cu care își scrie cuvintele. Întrebarea este dacă liniștea stă cuprinsă între nordul și sudul altor cuvinte, întru sfericitate. Sfat: nu abuza de genitive (vezi primele versuri). | |
| = Remarcabil | Albu Vladimir [18.Jul.04 23:06] |
| Virgile... daca aici s-ar da note atunci ai primi calificativ mare cu poezia asta... eu insa, ca un om smerit ce sunt, nu pot decat sa iti multumesc ca ai scris in locul meu ceea ce simt :) "din același vin otrăvit al remușcărilor pentru că dacă nu le-am rosti ar trebui să ne smulgem limbile și să inventăm un alt fel de durere undeva la răsărit de neliniște "... remarcabil. Care dai o stea? | |
| + gustul sărat | ioan ravel [18.Jul.04 23:22] |
| vladimire, s-a nimerit să fiu în preajmă și să fiu de acord cu spusele tale... de aceea valoarea acestei stele este dublă, de nu mi-o ia altcineva înainte... "ar trebui să ne smulgem limbile și să inventăm un alt fel de durere..." o poezie care lasă o dâră roș peste tăcerile sărate. să nu uiți virgile că sarea e cea care dă savoare vieții, totuși! numai bine! | |
| = cu respect, citittorilor cuvintelor care dor | Virgil Titarenco [19.Jul.04 07:23] |
| Iată un text care nu mă așteptam să devină atît de vizibil. Și nu se vrea modestie. Dar e și asta o dovadă în plus a limitelor mele. Alina, ai dreptate, textul poate ar mai trebui cizelat în unele părți. Partea citată de tine este un punct de inflexiune. Vladimir, omul smerit, dacă pentru tine e un fel de eliberare, atunci e bine. Centura de castitate a tăcerii. Iată un nou titlu de poezie. Ioan, mă înclin în fața aprecierii tale. Și mă bucur că ai fost "pe aproape". Poate că ar fi trebuit să spun gust salin. Și totuși o vorbă poate fi "sărată" sau "nesărată". Poate tocmai de aceea am căutat ceva ce să zugrăvească ambivalența caracterului cuvintelor noastre. | |
| = port pe limbă un bulgăre de sare | Vasile Munteanu [19.Jul.04 07:38] |
| cuvinte ale unui poet a cărui limbă este o sepie, a cărui scriere se disimulează din sine, ca un fir roșu într-o mare de sare lichidă, mare care a fost cândva ocean și acoperea lumea oamenilor încă nerostiți și nerostindu-se. Același | |
| = "la rasarit de neliniste" | miha maxim [19.Jul.04 13:01] |
| sarata si decapitata, salut si eu din cele sapte piepturi oglindind aceeasi inima. | |
| = Limita limitei | Andu Moldovean [19.Jul.04 15:55] |
| Virgile, nu te ingrijora de limitele tale... uneori ele sunt cele care plac, sta dovada insusi textul acesta care nu te asteptai sa fie asa de vizibil (este mai mult o reflectie interioara decat o poezie, un sir de metafore in cautarea celei care din pacate lipseste) dar a devenit in'ochi'saritor de trei stele logostele. Astept de la tine texte mai bune, ramai unul din preferatii mei (motivele mi le-am expus mai demult). Numai bine! Bobadil. | |
| = mai bine lipsa! | Mile Spataru [02.Oct.05 19:06] |
| o asemenea acumulare de banalitati cu staif, mai rar! sint oare nevoit sa dau si exemple? se pare ca anteriorii tai comentatori au nevoie de asa ceva: pîntecul feciorelnic al tăcerii , meșteșugul trădării perfide (tacerea nu poate fi decit fecioara, ca sa nu mai spun ca de tradare binevoitoare n-am auzit). De pirjolirea simbolurilor nici nu mai pomenesc. Sau poate da? In fine: Te rog, nu mai scrie! | |
| = dragă Mile | Virgil Titarenco [19.Jul.04 22:15] |
| Dragă Mile, bun venit pe aici, că nu te-am mai văzut. Dacă îmi puneai întrebări poate binevoiam să îți răspund. Se pare însă că tu ai deja toate răspunsurile. Trebuie să îți fie greu. Dar pentru că tot îmi faci o rugăminte, îmi permit să ți-o întorc: Te rog, nu mai citi! | |
| = pentru Teddy, Miha și Andu | Virgil Titarenco [19.Jul.04 22:23] |
| Vasile, tu ai un ochi special pentru contraste, nu-i așa? E avantajul meu sau avantajul tău? Miha, uite că îmi era dor de o scrumbie de Dunăre. Chiar și sărată dacă a trecut sezonul. Andrei, să știi că ieri mă întrebam: pe unde o mai fi amicul acela al meu din București? Pe bune. Probabil concediu, mare, munte. Nu știu nici eu dacă e cazul să ne legăm de stele. Dar așteptările și exigența ta te asigur că fac bine. Sînt și eu om, chiar foarte om. | |
| = tacerile | Adriana Doar [25.Jul.04 16:35] |
| "De ce ne dor cuvintele"? Ma intrebam si eu. Dor pana si cele nespuse. Daca ar fi mai multa liniste, ar durea mai putin? Mi-a placut mult subtitlul: "undeva la răsărit de neliniște". Nu vad de ce deranjeaza "pantecul feciorelnic al tacerii"! Ce mi se pare deosebit: "pentru că devin păsări cu două capete și doar o singură inimă pentru că au un gust sărat care nu ne părăsește niciodată lăsîndu-ne însetați în mijlocul insomniilor" "pentru că dacă nu le-am rosti ar trebui să ne smulgem limbile și să inventăm un alt fel de durere undeva la răsărit de neliniște" | |