| = haiku love | LOG [20.Feb.04 22:05] |
| Interesant eseul tău, mai interesant și decât lipsa comentariilor (probabil nu te-ai impus ca autoritate în domeniu...:) Deci, tu ai abordat disputele: 1. Despre formă (fixă)... Parcă vrei să convingi că numărul silabelor este foarte important. În orice caz, pe mine nu m-ai lămurit decât că se pune prea mare preț pe formă. La o adică, ce contează pentru floare câte colțuri are glastra? E drept că si eu mai îmbrac haiku-ul în tiparul formal (pe care unii o pretind chiar în detrimentul fondului), dar tocmai pentru că mie îmi este totuna -- pot încadra esența în cifrele impuse cu aceeași lejeritate cu care o fardez cu rime și ritmuri, dacă vreau. Însă alții pot să se exprime în voie doar dezbrăcați de diferitele "cămăși de forță". Spui că la haiku "trebuie să răspundem provocării de a găsi cheia lui de scriere" -- păi atunci, hai să învățăm limba japoneză ca să descifrăm tradiția de-a binelea! 2. Despre conținut (liber)... Taman aici vrei să evidențiezi că normele "nu mai sunt astăzi valabile, așa cum japonezii nu-și mai fac în prezent sepuku"? "Poeții de haiku au acum libertatea, respectând forma tradițională, de a aborda orice teme și a folosi orice figuri de stil" -- adică să păstreze scheletul formei ignorând însuși spiritul haiku? Hai că nici aici nu prea m-ai convins! La urma urmei, mai ușor e să dai formă decât să dai suflu existențial unui haiku. "Fiecare secundă de viață e unică si trecătoare" -- infinit de trecătoare. Iar acest infinit nu se schimbă, nu-și pierde valabilitatea, nu se demodează. | |
| = Mineriada haiku (lui Log) | Cosmin Soameș [23.Feb.04 18:31] |
| Infinitul nu se schimbă, nu se demodează. Poeții, da! Nu mi-am propus să conving pe cineva să scrie într-un fel sau altul. Repet: valoarea nu stă în numărul subiectelor, nici în tema abordată. Poți să scrii un haiku indigest și în 17 silabe, la fel cum meditația „clasică” asupra naturii și timpului poate lăsa în urmă doar un aer de penibilitate. Dar chiar cred că lupta cu textul haiku-ului se desfășoară în paralel cu lupta pentru stăpânirea formei sale. O victorie fără cealaltă nu duce la câștigarea războiului. Există o mentalitate neaoșă, a minimului efort, potrivit căreia „merge și așa”. Pentru ce să ne mai batem capul să „muncim” un haiku, să tăiem, să adăugăm, să schimbăm cuvinte pentru a obține exact forma dorită? Merge și așa! Tocmai de-aia lipsa comentariilor s-ar putea explica și prin pretenția poeților contemporani de a nu se mai supune nici unei reguli. Strigătura mineriadei „noi muncim, noi nu gândim” a fost azi înlocuită cu mult mai intelectuala remarcă „noi scriem, noi nu gândim”. | |