| + Programarea emoțiilor | marin badea [26.Feb.15 06:59] |
| Tot spun că nu-ți poți programa emoțiile sau intensitatea lor. Așa se face că unele poeme sunt explozive, iar altele mai puțin reușite. Perfect nu e nici măcar Dumnezeu, are și el o suită întreagă de rateuri. Și vreau să spun prin asta că poemul începe anost, mă plasezi într-o realitate pe care o pot găsi oriunde și pe care, din păcate, oricine o poate exprima aidoma, dar care se salvează prin cele trei versuri de final, cu soarele care se întinde pe cer precum margarina, gros, grețos, de un gălbui vechi, neapetisant (așa e margarina copilăriei mele). A-mi vorbi de Johannis, un efemer om politic, înseamnă, peste ani, o notă explicativă, la subsol. Iar strofa a doua mi se pare extrem de încărcată. Dar nu aceste aspecte sunt relevante. Mă fascinează subtitlul, tipografia interioară, mai mică, mai mare, interiorul e spațiul ăla extrem de intim, pe care nici noi nu-l știm cu adevărat, doar emitem de-acolo semne grafice, unde poți avea un simplu gheștender sau o rotativă de ultimă generație, ultraperformantă, adică laboratorul în care poemele se acumulează, în fapt emoțiile neprogramate prind viață, se cer plecate în lume și vor un destin. De la a treia strofă, te regăsesc, în sfârșit: nu există zile bune sau proaste doar tîmplari care nu au nimerit lemnul crucii iar ca să iubești oamenii chiar dacă pleacă e ca și cum ai ventila mecanic un serafim în comă hepatică Prin toate astea vreau să spun că, din punctul meu de vedere, e nesemnificativ că eu cred că primele două strofe sunt mai puțin reușite, ci că, așa cum am mai afirmat, îmi place, când și când, să-ți punctez munca. Și emoțiile astea au ca bază de plecare nu dicționarele de neologisme și modul cu care jonglăm cu ele-ntr-un text, cât experiențele din viața de zi cu zi și felul în care le percepem. Fiecare cum poate sau cât îl duce sufletul. | |
| = marin badea | emilian valeriu pal [26.Feb.15 08:07] |
| Ai perfecta dreptate cu primele strofe. De fapt, textul de fata e compus din doua texte scrise in momente diferite, pentru ca, in ultima perioada, asa imi construiesc postarile: pe secvente pe care le adun in timp si le grupez ca tipografii interioare. Uneori imi iese, dar aici ai subliniat bine: nu era cazul. Aveam si eu dubii daca trebuie sa compilez doua personale diametral opuse, dar parerea ta m-a convins. Multumesc de semn si, mai ales, de pertinenta observatiilor. | |