| + unul dintre | Ottilia Ardeleanu [19.Jan.24 16:46] |
| cele mai bune texte ale autorului. da, viața, iubirea, dorința, oglinda... orice ne aparține este un puzzle. unic. cu destăinuiri personale. există acel dramatism al necunoașterii până la capăt, al viețuirii sub niște semne, sub un dat. tocmai asta mă determină să spun că este un text de apreciat. desigur, gustul meu. | |
| = las semn | TEGO [19.Jan.24 17:13] |
| "de ce să pui piesă lângă piesă? că după oricum se strică totul când încerci să-l așezi înapoi în cutie " să-l pui piesă lângă piesă, de ce? oricum se strică totul când îl pui în cutie (propunere pentru a se elimina "că după" și "așezi" care devine un non-sens pe idee, pui piesă lângă piesă (în fapt așezi), se strică totul... apoi așezi) "de ce să pui pasiune lângă pasiune? că după oricum uităm cine suntem iubirea ta e o cutie rotundă" de ce să pui pasiune lângă pasiune? oricum uităm cine suntem și păstrăm iubirea într-o cutie rotundă "fiecare puzzle începe dintr-un colț și se termină în acel colț " "fiecare puzzle începe dintr-un colț (margine) și se termină în altul (alta)" "mă lași fără colți " ... colți ai dorit să spui, sau colțuri în varianta "colți" nu înțeleg ideea, pentru varianta "colțuri" aș adăuga ceva ca să se înțeleagă că este vorba de un loc, ci nu de asperități poate: mă lași fără locul meu începe plăcut ca idee (acolo cred că este cuarț), se leagă continuarea cu piesele, cioburile etc. dar... poate că partea asta ar trebui să rămână astfel: "iubirea ta e o cutie rotundă .... sticla geamului prin care te privesc e pătată de semne ciudate și inscripții ale unei povești nereușite" | |
| + Chestia este după părerea mea: | Emilian Lican [19.Jan.24 22:27] |
| Că poetul, poeta, sunt animale, cu colți... Așa ar fi normal. Îmi place foarte mult textul acesta care reflectă în oglinda sa fiara poetică... Eu cred că toate se anulează reciproc prin iertare și lumină. Pănă la urmă... ,,Eminescu să ne judece", pe toți! Poșircă eu cred în luminița pe care ți-o acord! | |
| = Îndrumări, pentru începători... | Iulia Elize [20.Jan.24 07:23] |
| Răzvan, femeile se mai ”Pleoștițesc”, dar soluția e să o lași în pace, până când își revine. Dacă te pui cu mintea femeii când e tristă, nu ajungi nicăieri. Pe când o floare îi poate schimba mood-ul și o ai întreagă, din nou... A te purta cu o femeie, nu îți trebuie inteligență, ci numai empatie, înțelegere a situației și un buchet de flori, coroborat cu un ursuleț sau inel, diamant, după caz... SAU o prăjitură... | |
| = Iulia | Emilian Lican [20.Jan.24 07:53] |
| Și eu îți dau dreptate și cred în sfaturile tale! Foarte bine! | |
| = Mulțumiri. | Poșircă Răzvan Adrian [20.Jan.24 10:41] |
| Doamna Otilia Ardeleanu, mulțumesc frumos și pentru lectură, dar și pentru semnalul luminos. De fiecare dată este o plăcere să citesc mesajele de la dumneavoastră. Domnul Stanica, apreciez atenția pe care o acordați textelor mele, iar sugestiile primite din partea dumneavoastră sunt exact critica de care am nevoie. Am făcut câteva corecturi deja. Doar că unele aspecte din poezie, chiar dacă mai șubrede, doresc să rămână așa. Am încercat să calibrez o alternanță între un limbaj poetic, care din experiența (MB1 Stai ca ninge) am învățat că poate sufoca, și un limbaj colocvial "ca după" acela oferă acea fereastră necesară. Și păstrează și cadența fiind repetat în două versuri. Deși e posibil să mă înșel :) Domnul Lican, frumoasă abordarea dumneavoastră și nivelul de înțelegere la care ajungeți, mulțumesc pentru steluță, dar și pentru lectură. Doamna Elize, m-ați prins :) Ați reușit să pătrundeți exact în sursa creatoare a acestui text. Și sfaturile dumneavoastră sunt exact partea lipsă din puzzle, o să țin cont. Mulțumesc pentru lectură. | |
| = și mai este loc | Stanica Ilie Viorel [20.Jan.24 20:43] |
| "din cuarț topit nu spun că din sticlă de cristal pentru că știi și tu că sticla nu rezistă" "din cuarț topit nu spun din sticlă de cristal pentru că știi și tu sticla nu rezistă" ai mai elimina conjuncția | |